Raportul UAD, universitatea din Cluj care face 100 de ani în 2026: o treime dintre posturi sunt vacante
Educaţie by Mihai Prodan - apr. 02, 2026 0 162
Una dintre cele mai apreciate universități de artă din țară, Universitatea de Artă și Design din Cluj, are o treime din posturi vacante, sunt zeci.
Informația vine din raportul UAD pe 2025 publicat în urmă cu câteva zile și consultat de actualdecluj.ro. Conform raportului, peste o treime – 36% – din posturile didactice ale UAD sunt vacante și ocupate în regim de plată cu ora. În plus, față de anul anterior, numărul total de posturi a scăzut de la 161 la 147.
Conform raportului în universitate sunt aprobate 147 posturi legal constituite, dintre care 94 posturi ocupate și 53 posturi vacante. Dintre acestea din urmă cele mai multe sunt posturi de profesori, 17, plus 11 posturi pentru conferențiari, 12 posturi de lectori și 13 posturi de asistenți.
Ponderea posturilor didactice ocupate și a posturilor didactice vacante : 63,95% posturi ocupate de cadre didactice titulare din cadrul universităţii și 36,05 % posturi didactice vacante, ocupate în regim de plata cu ora de către cadre didactice titulare și cadre didactice asociate. Soluția acoperirii posturilor vacante în regim de plată cu ora, prin creștera normei didactice, a avut, arată raportul, un ”impact negativ”. ”Creșterea normei didactice cu 1 oră – în raport cu creșterea de 4 ore din anii anteriori, chiar dacă a avut un impact negativ asupra activității noastre, a constituit cea mai bună soluție în gestionarea situației financiare dificile”, arată raportul.
Sursa foto UAD Cluj / FB
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Parlamentarii discută un proiect de lege care ar suspenda temporar comercializarea în România a cărnii cultivate în laborator
iul. 05, 2026 0
-
USAMV Cluj se prăbușește financiar. Își scoate la vânzare terenuri valoroase în intravilanul Clujului/ Afacere păguboasă cu vinuri și pierderea unor proiecte europene strategice, precum campusul dual
iul. 05, 2026 0
