Reforma, potrivit ordonanței 7/2026, la Primăria Cluj. Câți oameni ar trebuie să dea afară primarul Emil Boc
AdministrațieTop News by Luminiţa Silea - mart. 16, 2026 0 611
Primarul Emil Boc nu a răspuns Actualdecluj.ro cu privire la ceea ce va face la nivelul instituției după aplicarea reformei dictate de premierul Bolojan prin OUG 7/2026. În conferința de presă de luna trecută, pe care a susținut-o la finalul lunii și în care a anunțat denunțarea unilaterală a contractului pentru Centura Metropolitană, acesta spunea că va fi nevoit să dea oameni afară, potrivit cifrelor comunicate.
La aceeași conferință, primarul Boc a declarat oficial că așteaptă ca Prefectura să îi comunice datele oficiale privind populația, înainte de a putea avansa cifre sau măsuri privind aplicarea reformei Bolojan la nivelul instituției pe care o conduce.
Potrivit ordonanței, Primăria Cluj-Napoca are un număr maxim de posturi în 2025, potrivit criteriului de populație (327.091 locuitori), de 800. Numărul maxim de posturi din aparatul propriu pe 2025, redus cu 10%, este de 720 de posturi. După aplicarea reducerii de 30%, numărul maxim de posturi ar urma să fie de 504, câte ar trebui să rămână în aparatul propriu al Primăriei.
Pentru a ajunge la aceste cifre, Primăria ar trebui să desființeze 62 de posturi neocupate și 126 de posturi ocupate.
În cazul numărului maxim de posturi la evidența persoanelor, stipulat potrivit legii, acesta va fi de 63.
Numărul maxim de posturi la Poliția Locală este de 273. În cazul Poliției Locale, structura nu va fi afectată, urmând să aibă 253 de posturi ocupate și 16 posturi vacante, câștigate în organigramă pentru a prelua din personalul care ar trebui disponibilizat.
Pentru fonduri europene sunt prevăzute 10 posturi – în cazul Primăriei Cluj, tot un câștig.
Totalul posturilor conform ordonanței 7/2026 este de 850, incluzând evidența persoanelor și Poliția Locală.
În organigrama instituției din 2024, la Direcția de evidență a persoanelor erau prevăzute 52 de posturi, dintre care 2 vacante și 4 ocupate temporar – cu 11 posturi mai puțin față de valoarea stabilită prin ordonanța 7.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
UPDATE/Clujul plătește 3 milioane de euro pe un „parc suspendat” peste parkingul Primăriei din centru. Opoziția: „Cu acești bani se puteau construi zeci de mii de metri pătrați de spațiu verde real sau planta 20.000 de copaci”/Proiectanții au explicat de ce e așa scump acoperișul-terasă verde
mai 20, 2026 0
-
FOTO/Primarul Emil Boc promite câștig de timp pe ruta Cluj–Florești după lărgirea DN1: „Banda dedicată o voi implementa/Va reduce timpii cu până la 15% la orele de vârf”
mai 20, 2026 0
