Spectacole-lectură cu intrare gratuită la biblioteca județeană din Cluj, le susțin actorii Teatrului Național
Actualitate by Actual de Cluj - feb. 17, 2026 0 51
Spectacole-lectură cu intrare gratuită la biblioteca județeană din Cluj, le susțin actorii Teatrului Național.
Din 20 februarie Teatrul Național ”Lucian Blaga” din Cluj organizează de două ori pe lună, vinerea de la ora 18, la Biblioteca Județeană „Octavian Goga”, lecturi teatrale la bibliotecă. ”Aici, printr-o serie de spectacole-lectură săptămânale, sperăm să trezim apetitul publicului clujean pentru o literatură pe care nu suntem obișnuiți să o citim, ci doar să o urmărim îmbrăcată în forma revendicată de scenă”, arată Teatrul Național. ”Prin vocile îndrăgiților actori ai Naționalului clujean, povești dintre cele mai fascinante se vor contura în mintea spectatorilor, care pot deveni astfel regizori ai propriilor spectacole imaginare”.
”Organizând aceste întâlniri, urmărim să testăm reacții, să lansăm teme de reflecție, să schițăm un peisaj al dramaturgiei clasice sau contemporane, românești sau universale, și să trecem printr-un prim filtru al lecturii texte care și-ar putea împlini ulterior destinul în sălile noastre de spectacole. De altfel, după cum sugerează și numele evenimentului, ne dorim ca prezența publicului să devină activă, angajată, unul dintre obiectivele noastre principale fiind acela de a obține un feedback sincer în legătură cu forța dramatică a pieselor incluse în program. Din acest motiv, după fiecare lectură, spectatorul primește un „drept la replică”, în cadrul unei secțiuni de discuții pe baza titlurilor selectate”, mai arată instituția de cultură.
În prima seară de lecturi teatrale e programată piesa ”Subsolul” de Sașa Ceban, un text care pătrunde în subteranele războiului, la propriu și la figurat, prezentând încercarea unor refugiați de a se salva prin tuneluri labirintice, urmăriți de trauma unei forme de dezrădăcinare sufletească. Deși încearcă să-și păstreze luciditatea, personajele ajung să își pună sub semnul îndoielii propria existență, trăind un fel de semi-viață, dictată și totodată izolată de epicentrul conflictului pe care nu îl pot înțelege sau influența.
Regia spectacolului îi aparține lui Sorin Misirianțu, iar distribuția este formată din Tudor Jula, Cecilia Lucanu-Donat, Ioana Repciuc și Sorin Misirianțu. Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.
