Accident cu cinci victime și două mașini implicate ieri dimineață în Cluj
Actualitate by Actual de Cluj - feb. 16, 2026 0 244
Accident cu cinci victime și două mașini implicate ieri dimineață în Cluj.
S-a întâmplat în jurul orei 09:30, pe DJ172F, în localitatea Sămârghitadin comuna Mica, unde a avut loc un accident rutier soldat cu trei victime și implicarea a două autoturisme. Potrivit cercetărilor preliminare, un autoturism condus de o femeie de 69 de ani, din Gerla, într-o curbă la dreapta, ar fi pătruns pe sensul opus de mers din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum. Aceasta ar fi acroșat un alt autovehicul condus de un bărbat de 37 de ani, din comuna Mica. În urma impactului, bărbatul de 37 de ani și doi copii, ambii în vârstă de 6 ani, aflați pe bancheta din spate a autovehiculului, au necesitat îngrijiri medicale. Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
La fața locului a ajuns de urgență și elicopterul SMURD. În urma accidentului, au fost evaluate medical cinci persoane, printre care doi minori de 6 ani și un bărbat de 37 de ani. Ulterior, toate cele cinci victime au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. La intervenție au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj, fiind solicitat în sprijin și elicopterul SMURD de la Punctul de Operare Aeromedical Jibou.
Foto ISU Cluj




Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Nicușor Dan convoacă partidele la consultări după eșecul desemnării Guvernului Veștea. PSD, PNL și USR în negocieri pentru noua formulă de guvernare
iun. 23, 2026 0
-
VIDEO/Florești: Pivariu explică reorganizarea traficului pe tronsonul metropolitan – bandă unică pentru autobuze, giratoriu relocat și treceri de pietoni regândite pentru fluidizarea circulației
iun. 23, 2026 0
