Zeci de intervenții ale salvamontiștilor clujeni în luna ianuarie, în special pe pârtiile din județ
Actualitate by Actual de Cluj - feb. 09, 2026 0 68
Salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj și ai Formației Salvamont Vlădeasa au intervenit, pe parcursul lunii ianuarie 2026, în 73 de cazuri petrecute în zona montană a județului Cluj, în care au fost implicate 74 de persoane.
Cele mai multe intervenții, 70 la număr, au avut loc pe cele două domenii schiabile din județ, Buscat și Mărișel. În aceste cazuri, salvamontiștii au acordat sprijin pentru 71 de persoane, iar pentru 14 dintre accidentați a fost necesară solicitarea ambulanțelor SMURD sau ale Serviciului de Ambulanță Județean Cluj.
Conducerea Consiliului Județean Cluj arată că ninsorile abundente și condițiile meteo din luna ianuarie au creat un context favorabil practicării sporturilor de iarnă în zona montană a județului. În același timp, numărul ridicat de turiști a dus și la apariția unor accidente, situații în care salvamontiștii au intervenit cu promptitudine și profesionalism, atât pe componenta de prevenție, cât și în gestionarea incidentelor.
Cea mai aglomerată zi din punctul de vedere al accidentărilor a fost sâmbătă, 10 ianuarie, când 17 persoane au avut nevoie de intervenția salvatorilor montani, dintre care 10 pe pârtia de la Mărișel și 7 pe cea de la Buscat.
Reprezentanții Salvamont reamintesc că aceste structuri sunt singurele abilitate legal, cu personal calificat și atestat, pentru a interveni în cazurile de accidente montane în care sunt implicate persoane cu probleme medicale.
