O femeie de 99 de ani a decedat noaptea trecută într-un incendiu într-o localitate din Cluj
Actualitate by Mihai Prodan - feb. 07, 2026 0 178
O femeie de 99 de ani a decedat noaptea trecută într-un incendiu într-o localitate din Cluj.
Pompierii din Dej au finalizat, în urmă cu puține momente, o intervenție pentru stingerea unui incendiu care a afectat o cameră a unei case din comuna Geaca. Din păcate, în urma acestui eveniment, o femeie în vârstă de 99 de ani și-a pierdut viața.
Pompierii spun că apelul de urgență a fost înregistrat în jurul orei 9.30, iar la fața locului s-a deplasat echipajul de la Punctul de Lucru Mociu al ISU Cluj. De asemenea, au fost alertați și pompierii de la Punctul de Lucru Gherla. ”Până la sosirea forțelor noastre, persoanele aflate la fața locului au pătruns în locuința inundată cu fum și au evacuat victima, însă din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru aceasta, fiind declarată decedată de către echipajul Serviciului de Ambulanță Județean”, spune purtătorul de cuvânt Paul Olar.
Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ trei metri pătrați și a fost stins în limitele găsite. Cel mai probabil, flăcările au izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs la un cablu defect.
