Tișe spune că n-a semnat încă pentru un credit BEI și că se analizează proiectul spitalului pentru copii, precum și posibilitatea ca județul să ducă un astfel de credit de 160 mil Euro: „Nu oprim în niciun fel lucrările, dar depinde și de resursa financiară”
ActualitateAdministrațieTop News by Cosmina Fernoaga - ian. 29, 2026 1 223
Liderul Consiliului Județean Alin Tișe a fost chestionat, joi, în ședința forului județean, despre planul de împrumut pentru lucrările la Spitalul Clinic de Copii Monobloc, în contextul în care acesta s-a lăudat că va accesa un credit de 200 de milioane de euro. Din informațiile prezentate, reiese că s-au purtat discuții cu reprezentanți ai Bănacii Europene de Investiții (BEI), și că în această etapă de abia se analizează posibilitatea proiectul și posibilitatea ca județul să poată duce un astfel de împrumut.
Tișe a precizat că împrumutul maxim pe care BEI l-ar putea acorda ar fi de numai 160 de milioane de Euro, nu 200 așa cum anunța inițial în presă, sumă care oricum nu ar acoperi costurile pentru finalizarea lucrărilor, ceea ce ar însemna ca în continuare să fie căutate și alte surse de finanțare.
„Colegii din Consiliu s-au întâlnit cu reprezentanți ai BEI, împreună cu directorul ADR-NV, Marcel Boloș, au prezentat proiectul, și s-a ajuns la concluzia că se poate discuta în perspectivă, se analizează bugetul și proiectul, concluzia e că anul acesta am putea accesa 160 mil euro de la BEI”, a explicat Tișe, cu mențiunea că lucrările sunt începute de anul trecut, până la acest moment fiind alocate finanțări strict din bugetul Consiliului Județean, astfel că fondurile de la BEI ar ajuta să fie continuate lucrările până la jumătatea proiectului.
„Ar fi important să luăm creditul să putem merge până la jumătate cu partea de lucrări. Se analizează posibilitatea accesării celor 160 de milioane de euro cât poate oferi BEI, raportat la bugetul nostru… Acum suntem în faza în care lucrările sunt începute, din toamna trecută de când am alocat fonduri din bugetul județului și important este să nu ne oprim, să continuăm lucrările”, a spus Tișe, admițând totodată că planul cu BEI nu este o certitudine și că administrația județeană va prinde și în bugetul de anul acesta o sumă pentru lucrările la proiectul spitalului, iar „în paralel vor continua discuțiile cu reprezentanții BEI pentru accesarea creditării”.
„Pentru a nu opri lucrările, am spus că anul acesta cheltuim ce mai avem alocat, iar spre finele anului poate reușim să obținem creditarea pentru a putea continua lucrările, dar sigur, pentru credit trebuie să ne asigurăm că suportă și bugetul nostru”, a comentat Tișe.
Liderul administrației județene a reamintit că suma oricum nu ar acoperi integral costurile pentru finalizarea construcției, astfel că pe lângă creditul BEI – care oricum nu e o certitudine – e necesar să fie identificate și alte surse de finanțare, „de la guvern sau din fonduri europene”. „Rămâne să vedem de unde mai putem obține alți bani, de la Guvern, din alte surse, una nu o exclude pe alta, important este să nu oprim lucrările”, a explicat Tișe. Acesta a mai adăugat că întreg proiectul ar putea fi susținut din fondurile Consiliului Județean dar acest lucru ar presupune ca proiectul să se întindă pe mai mulți ani. Pentru partea de dotări, a mai adăugat Tișe, costurile sunt mai mici față de cât ce s-a estimat inițial, pentru că se va folosi aparatura care s-a achiziționat în ultimii ani, în secțiile medicale.
Tișe a reamintit din nou – susținut și de consilierul USR, Mihai Iepure – că fostul ministru PSD al Sănătății, Alexandru Rafila, ar fi fost cel care nu a introdus în lista PNRR, proiectul Clujului pentru construcția spitalului de copii, alegând alte proiecte care nu erau mature. Tișe a apreciat din nou că spitalul e necesar pentru întreaga regiune, afirmând că „dacă nu am avea copii pacienți din alte județe nu am avea nevoie de un alt spital. În prezent, cu copiii din alte juddețe proape se dublează numărul de pacienți”.
Reamintim că viitorul Spital Pediatric Monobloc se construiește în zona Borhanci, fiind prevăzut cu un regim de înălțime de S+P+5E+Etaj tehnic. Spitalul va dispune de 506 paturi pentru spitalizare continuă, 51 de paturi pentru spitalizarea de zi și 30 de paturi aferente serviciului ATI. Vor fi 8 săli de operație, 18 secții din care secție îngrijiri cronice și paliative, ATI, compartiment arși etc.

Nu se poate oferi șansa cetățenilor să contribuie cu donații pentru acest proiect?