FOTO Zece copii fericiți. S-a reparat grădinița dintr-o comună din Cluj, afectată de vijeliile din primăvara lui 2025
AdministrațieEducaţie by Actual de Cluj - ian. 28, 2026 0 132
Lucrările de reparații realizate în regim de urgență la clădirea Grădiniței din localitatea Mărtinești, comuna Tureni din județul Cluj, au fost finalizate și recepționate. Intervențiile au vizat refacerea acoperișului, precum și lucrări de finisaje interioare și exterioare, necesare după degradările majore produse în urma fenomenelor meteo extreme din anul trecut.
Investiția, în valoare de 300.000 de lei, a fost finanțată integral de Consiliul Județean Cluj din fondul de rezervă al instituției, la solicitarea autorităților locale. Recepția lucrărilor a avut loc miercuri, 28 ianuarie, de către Primăria comunei Tureni.
Clădirea grădiniței a fost grav afectată în luna mai 2025, când ploile abundente și vântul puternic au dus la surparea și prăbușirea parțială a tavanului, precum și la avarierea acoperișului. Din acest motiv, activitatea grădiniței a fost relocată temporar într-o altă unitate din comuna Tureni, copiii fiind transportați zilnic cu un microbuz pus la dispoziție de primărie.
În prezent, toți preșcolarii înscriși la Grădinița Mărtinești și-au reluat activitatea în clădirea reabilitată, în condiții considerate optime de funcționare. Lucrările executate au permis reluarea cursurilor fără a mai fi necesară deplasarea copiilor către alte localități.
Pe lângă reparațiile realizate cu sprijinul Consiliului Județean Cluj, proiectul de modernizare a clădirii a inclus și lucrări de refacere a instalațiilor termice, precum și dotarea cu mobilier nou. Aceste lucrări au presupus alți 500.000 de lei care au fost asigurați din bugetul Primăriei comunei Tureni.




Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Bărbat condamnat la 4 ani de închisoare pentru trafic de persoane la Cluj. A exploatat o tânără timp de doi ani, simulând o relație de iubire / ”M-ai luat de acasă și mi-ai promis lucruri mari. Și m-ai adus să îți produc și să îți bați joc de munca mea”
iun. 24, 2026 0
-
Contract de peste 25 de milioane de lei pentru restaurarea parcului de la Muzeul „Octavian Goga” din Ciucea/Lucrările vor dura 2 ani/Vor fi amenajate un amfiteatru, spații de odihnă și un loc de joacă
iun. 24, 2026 0
