Închide

Accident rutier în timpul unui viraj la stânga pe centura Vâlcele-Apahida: o femeie și doi pasageri au ajuns la spital

Actualitate by Actual de Cluj - ian. 25, 2026 0 237

Centura valcele-apahida accident cluj

Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs în urma unui viraj la stânga, impact în urma căruia o femeie și doi pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit primelor verificări efectuate de polițiști la fața locului, o femeie în vârstă de 47 de ani, din Cluj-Napoca, care conducea un autoturism în direcția localității Vâlcele, ar fi efectuat un viraj la stânga pentru a pătrunde pe o stradă laterală. În acel moment, autoturismul acesteia a intrat în coliziune cu o mașină condusă de un tânăr de 19 ani.

În urma impactului, conducătoarea auto și doi pasageri adulți aflați în autoturismul acesteia au suferit leziuni și au necesitat îngrijiri medicale, fiind evaluați de echipajele de intervenție sosite la fața locului.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs accidentul și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

În cursul anului trecut, pe acest tronson au avut loc mai multe accidente cu victime:

ianuarie – carambol cu mai multe autoturisme și un autocamion, soldat cu șase persoane rănite, inclusiv doi copii
iunie – accident în care au fost implicate patru autoturisme, trei persoane fiind transportate la spital
iulie – coliziune între două mașini, în urma căreia trei persoane au fost rănite

Polițiștii atrag atenția asupra manevrelor periculoase, în special la virajele la stânga și în zonele de acces către drumurile laterale.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare