Deszăpezire pe drumurile județene din Cluj: peste 800 de tone de material antiderapant folosite
ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - ian. 23, 2026 0 34
Consiliul Județean Cluj anunță că, în dimineața zilei de vineri, 23 ianuarie, pe raza județului nu există drumuri județene blocate traficului rutier. În contextul precipitațiilor sub formă de lapoviță și ninsoare din ultimele 24 de ore, precum și al temperaturilor apropiate de zero grade, s-a intervenit pe drumurile județene pentru deszăpezire și combaterea poleiului.
Autoritățile recomandă participanților la trafic să adapteze viteza la condițiile de drum și să utilizeze anvelope de iarnă și, acolo unde este cazul, lanțuri antiderapante.
Pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație, joi, 22 ianuarie, s-a intervenit pe drumurile județene din zona Huedin, Lotul 1, pe 15 drumuri, cu 13 utilaje. În cursul nopții și al dimineții de vineri, intervențiile au continuat pe alte 14 drumuri județene, cu 10 utilaje, fiind utilizate în total 160 de tone de material antiderapant.
În zona Gilău, Lotul 2, s-a acționat joi pe 15 drumuri sau sectoare de drumuri județene, inclusiv prin revizii, cu 13 utilaje. În timpul nopții și al dimineții s-a intervenit pe 11 drumuri județene, cu 14 utilaje, cantitatea totală de material antiderapant folosită fiind de 180 de tone.
Pe drumurile județene din zona Turda, Lotul 3, joi, 22 ianuarie 2026, s-a intervenit pe 14 drumuri sau sectoare de drumuri județene, cu 14 utilaje. Intervențiile au continuat în cursul nopții și al dimineții pe 12 drumuri județene, cu 15 utilaje, fiind utilizate 190 de tone de material antiderapant.
În zona Gherla, Lotul 4, s-a acționat joi pe 4 drumuri județene, cu 4 utilaje. În cursul nopții și al dimineții, intervențiile au vizat 17 drumuri județene, cu 10 utilaje, cantitatea de material antiderapant folosită fiind de 240 de tone.
Pe drumurile județene din zona Dej, Lotul 5, joi s-a intervenit pe 8 drumuri sau sectoare de drumuri județene, cu 7 utilaje. În timpul nopții și al dimineții s-a acționat pe 13 drumuri județene, cu 8 utilaje, fiind utilizate 56 de tone de material antiderapant.
În total, în cadrul acțiunilor de deszăpezire și combatere a poleiului au fost folosite 826 de tone de material antiderapant. Intervențiile continuă, utilajele fiind mobilizate permanent, iar reviziile sunt efectuate pe majoritatea drumurilor județene pentru monitorizarea stării părții carosabile.
