UPDATE VIDEO Primarul Emil Boc: „Cel mai mare strat de zăpadă din 2012, dar toți trebuie să ne facem datoria”/”Intervențiile de azi noaptea totalizează 80.000 de euro, dar plătim doar ce s-a deszăpezit”
ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - ian. 08, 2026 0 342
Primarul Emil Boc a făcut o informare din Centrul de Comandă al Primăriei (camera unde sunt preluate imaginile de pe cele 900 de camere de supraveghere din Cluj-Napcoa), explicând modul în care s-a intervenit pe străzile din Cluj-Napoca în timpul nopții și planul administrației pentru următoarele ore.
„Cel mai mare strat de zăpadă din 2012, când am avut zăpezi similare în Cluj-Napoca. Stratul de zăpadă măsoară între 12 și 15 centimetri după ce ieri a început să ningă în jurul orei 22.00, iar ninsoarea s-a oprit la ora 6.50 dimineața. Ne bucurăm de magia iernii, dar avem nevoie de responsabilitate și de un oraș care să poată funcționa. În acest moment se circulă pe toate străzile de urgența I și II. Pe urgența III mai sunt artere pe care încă nu s-a intervenit. Noi monitorizăm situația din Comandamentul Primăriei. Toți să ne facem datoria”, a declarat primarul.
Potrivit lui Boc, Supercom a acționat cu 28 de utilaje, iar Brantner cu 24 de utilaje în timpul nopții. În prezent, în oraș acționează câte 17 utilaje de la fiecare dintre cele două societăți, iar 50 de angajați de la Supercom și 30 de la Brantner fac deszăpezire manuală, curățând stațiile de transport în comun și intrările la instituțiile publice de urgență.
Primarul a explicat că intervențiile s-au desfășurat în funcție de importanța arterelor: urgența I (artere principale, străzi în pantă, trasee de transport în comun), urgența II (artere secundare) și urgența III. Boc a recunoscut că pe unele artere, cum sunt strada Parâng din Mănăștur sau Arany Janos de lângă Parcul Central, intervenția nu a fost completă, dar a promis că situația va fi remediată. La fel, nicio stație de transport în comun din cartierele pe care le-a prezentat pe imaginile captate de camerele din oraș nu era încă curățată. Se circula pe Observatorului, pe Republicii, pe Tăietura Turcului, pe Donath, pe Albac.
Costul intervențiilor, a mai anunțat primarul, inclusiv pluguire și materiale antiderapante, a fost de aproximativ 80.000 de euro pentru intervențiile efectuate în noaptea de 8-9 ianuarie. „Noi verificăm stradă cu stradă și pe care nu s-a intervenit nu le plătim. Activitatea de deszăpezire continuă în oraș. La noapte, dacă nu ninge, ridicăm zăpada strânsă de pe arterele principale. Solicit tuturor cetățenilor să își curețe zăpada de pe trotuarele din vecinătatea proprietăților. Amenda este între 500 și 1000 de lei pentru cei care nu se acită de această obligație legală”, a mai spus primarul.
Boc a mai precizat că obiectivul administrației este ca până la ora 17.00 toate străzile, inclusiv cele de urgența III, să fie curățate, și a avertizat că urmează înghețul, recomandând clujenilor să aibă grijă de vârstnici și copii. „Va urma înghețul, anunțat pentru la noapte. Aveți grijă de vârstnici și de copii”, a mai spus primarul.
El a mai arătat că azi-noapte au mai fost probleme cu mai multe tiruri rămase blocate pe artere din oraș, însă acestea au fost ajutate prin intervenția poliției locale.
UPDATE 8 ianuarie, la ora 15.00
Clujenii din Mănăștur deplâng situația stațiilor de transport în comun. „Nu se mai poate pe strada Primăverii spre stația Sirena și pe străziile de lângă Aleea Putna unde este drum principal, nu sunt blocuri totuși absolut nimic nu este curățat de o săptămână. De ieri s-a înrăutățit situația de când a nins mai mult peste ce nu era curățat/deszăpezit. Ce face primăria și firmele de deszăpezire? A trecut o săptămână nu două zile.. Ne rupem gâtul și alunecăm ca pe patinoar orice ne-am lua în picioare”, a semnalat Johanna Kardalus pe un grup de pe rețele de socializare.
