Suspiciuni grave la târgul din Florești: roata panoramică și TIR-ul care a adus-o, posibil provenite din infracțiuni
Actualitate by Actual de Cluj - dec. 25, 2025 0 700
Roata panoramică din târgul comunei Florești ar putea proveni din activități ilegale, potrivit constatărilor preliminare ale Poliției. Oamenii legii au descins ieri în târg și au deschis un dosar penal.
Potrivit Inspectoratului de Poliție, anchetatori din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu polițiști din Florești și cu sprijinul specialiștilor Registrului Auto Român, au efectuat un control în târgul din comună. Acolo au fost identificate un cap tractor și o roată panoramică asupra cărora planează suspiciuni de proveniență ilicită.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat existența unor poansonări în zona șasiului. Poansonarea reprezintă alterarea metalului prin perforare sau marcare cu ajutorul unei unelte speciale, metodă utilizată uneori pentru falsificarea seriilor de identificare.
„Din primele verificări efectuate, la locația menționată a fost identificat un ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor, având plăcuțe cu numere de înmatriculare emise de Ungaria, precum și o semiremorcă pe care era montată o roată panoramică – utilaj de agrement – cu plăcuță de înmatriculare emisă de Slovacia. Există suspiciunea că acestea ar avea seriile de identificare falsificate și o proveniență ilicită”, au transmis anchetatorii.
Conform Poliției, autovehiculul nu avea seria de șasiu lizibilă, zona în care aceasta este poansonată din fabrică fiind deteriorată, fără a putea fi identificate caracterele de identificare. De asemenea, în cazul semiremorcii pe care era montată roata panoramică, nu a fost identificată nicio serie de șasiu. În schimb, pe cadrul acesteia a fost descoperită o altă serie poansonată într-o zonă necorespunzătoare, cu nerespectarea normelor legale în vigoare.
În acest caz, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale care se impun.
