Bărbat arestat ieri la Cluj pentru încălcarea ordinului de protecție
Actualitate by Actual de Cluj - nov. 28, 2025 0 128
Un bărbat a fost arestat ieri la Cluj pentru încălcarea ordinului de protecție.
Mai precis, ieri polițiștii din Gherla s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție. Aceștia spun că după verificări s-a stabilit că, la aceeași dată, în jurul orei 15, un bărbat de 42 de ani, din Gherla, împotriva căruia era emis un ordin de protecție din 21 noiembrie, nu ar fi respectat măsura care îi impunea păstrarea unei distanțe de o sută de metri față de locul de muncă al persoanei vătămate, respectiv o femeie de 32 de ani, din același municipiu. Bărbatul a fost dus la sediul Poliției municipiului Gherla pentru audieri, iar în urma administrării probatoriului, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Ulterior, acesta a fost prezentat Judecătoriei Gherla cu propunere de arestare preventivă, propunere însușită de magistratul de drepturi și libertăți, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Program pentru vârstnici la Cluj: brățări inteligente cu buton de urgență, lansate de Primărie
apr. 29, 2026 0
-
Boc, prima confruntare deschisă cu contracandidatul său Sabin Sărmaș, în Consiliul Local / Acuzațiile privind un „tun” de 8 milioane lei și favorizarea dezvoltatorilor imobiliari l-au enervat pe primarul Clujului
apr. 29, 2026 0
