A intrat in vigoare sensul unic pe strada Bărc I din Someșeni, după solicitările riveranilor nemulțumiți că traficul greu tranzitează zona
ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - nov. 10, 2025 0 468
Primăria municipiului Cluj-Napoca a instituit, începând de luni, 10 noiembrie 2025, sens unic de circulație pe strada Bărc I. Circulația se desfășoară acum dinspre strada Morii către strada Căpitan Grigore Ignat, iar măsura este semnalizată prin indicatoare rutiere.
Decizia a fost luată ca urmare a solicitărilor venite din partea riveranilor, care au cerut ca artera să fie scoasă de pe traseul destinat traficului greu, pentru care Primăria eliberează autorizații de liberă trecere.
Primarul Emil Boc a anunțat deja această măsură la ședința Consiliului Local de la începutul lunii, declarând: „Am analizat, împreună cu Comisia de Circulație, ce soluții putem adopta. Am convenit să propunem o măsură care sperăm să rezolve problema pe termen lung: vom institui, din 10 noiembrie, sens unic pe strada Bărc I, dinspre strada Morii spre Grigore Ignat. De asemenea, vom elimina strada Bărc I din aplicația pentru obținerea autorizației de liberă trecere — scoatem această stradă din traseele autorizate pentru trafic greu. Vom analiza impactul măsurii după 3 luni.”, arăta primarul la începutul lunii.
Primăria le recomandă participanților la trafic să respecte noile reguli de circulație pentru a evita incidentele și pentru a asigura o circulație fluentă.
