15000 mp spații logistice închiriate în primele 9 luni din an în Cluj
Economie by Actual de Cluj - nov. 05, 2025 0 88
Volumul spațiilor logistice și industriale închiriate în primele nouă luni ale anului a totalizat aproximativ 750.000 metri pătrați, dintre care 15.000 în Cluj, arată un raport publicat azi.
Volumul închiriat în primele nouă luni din an reprezintă o creștere de 30% față de perioada similară a anului trecut, potrivit raportului Romania Industrial Marketbeat Q3 2025, publicat de firma de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox. ”Dacă se menține ritmul actual, suprafața tranzacționată la nivelul întregului an ar putea atinge din nou pragul de un milion de metri pătrați, media ultimilor cinci ani”, precizează raportul.
Cifrele pe trimestrul al treilea indică 235.000 metri pătrați spații închiriate, companiile fiind mult mai active în acest interval comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când au contractat 164.000 metri pătrați. Totuși volumul tranzacționat este pe un trend de ușoară scădere, comparând cu trimestrele doi și trei ale acestui an când cererea s-a situat în jurul a 260.000 metri pătrați/trimestru.
Piața logistică din România a însemnat aproximativ un milion de metri pătrați anual. Zona București–Ilfov atrage în continuare cea mai mare parte a cererii, însă orașele regionale devin tot mai relevante și competitive.
Bucureștiul se menține destinația preferată a companiilor care închiriază spații de logistică și depozitare, cu aproape 75% din volumul tranzacționat în primele 9 luni, la 560.000 metri pătrați, urmată de Timișoara – 75.100 metri pătrați, Craiova – 16.000 metri pătrați și Cluj – 15.000 mp.
Stocul de spații industriale și logistice din România era de aproape 7,78 milioane de metri pătrați la finalul trimestrului al treilea, în contextul în care dezvoltatorii au finalizat proiecte cu o suprafață închiriabilă de 209.300 metri pătrați la nivel național în primele 9 luni ale acestui an. Chiriile de referință în București și în principalele centre industriale și logistice din țară au rămas stabile, situându-se, în general, între 4,30 și 4,70 euro/mp/lună în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Ploiești, Pitești sau Sibiu. ”În trimestrele următoare am putea asista la ușoare ajustări ale costurilor de închiriere, având în vedere că atât costurile de construcție, cât și prețurile de achiziție a terenurilor sunt în continuă creștere în toate locațiile relevante din România”, precizează raportul.

Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
A luat un rucsac uitat într-un mall și a plătit cu cardul victimei la șapte magazine: aproape patru ani de închisoare cu executare după decizia definitivă a Curții de Apel Cluj, azi
apr. 29, 2026 0
-
O linie de transport public, suplimentată după solicitările locuitorilor: curse și în weekend, mai multe autobuze la orele de vârf
apr. 29, 2026 0
