Se reia alimentarea cu gaz pe strada din Dej unde a explodat o locuiță la finalul săptămânii trecute
Actualitate by Actual de Cluj - nov. 05, 2025 0 247
După tragedia produsă sâmbătă, 1 noiembrie, pe strada Mihai Viteazu din municipiul Dej, unde o explozie într-o locuință a dus la pierderea unei vieți omenești, compania Delgaz Grid a anunțat reluarea alimentării cu gaze naturale în zonă.
Potrivit reprezentanților companiei, manevrele pentru reluarea alimentării vor începe marți, 4 noiembrie, de la ora 20:00, și vor viza străzile Mihai Viteazu, Micșunelelor, Livezii, Salbelor, Albăstrelelor și Minerilor.
Alimentarea fusese sistată imediat după incident, pentru siguranța locatarilor și pentru verificarea întregii rețele de distribuție din zonă.
Delgaz Grid a solicitat consumatorilor ca, înainte de reluarea alimentării, să se asigure că robineții de la aparatele de gătit sunt închiși și, după repornirea sistemului, să supravegheze funcționarea aparatelor timp de cel puțin 30 de minute.
În cazul în care se simte miros de gaz sau sunt observate defecțiuni la aparatele alimentate, locuitorii sunt rugați să sune de urgență la numerele 0800.800.928 (apel gratuit) sau 0265.200.928 (apel taxabil).
„Regretăm disconfortul creat clienților afectați de lipsa alimentării cu gaze naturale și le mulțumim pentru înțelegere”, au transmis reprezentanții Delgaz Grid.
Vezi și: VIDEO Explozie la o casă din Dej/Un bărbat a murit | www.actualdecluj.ro
