Soția fostului primar dintr-o comună din Cluj, trimisă în judecată pentru conducere sub influența alcoolului
Actualitate by Actual de Cluj - nov. 03, 2025 0 237
Soția fostului primar din Mănăstireni, Marinela Delia Coldea, a fost trimisă în judecată. Ruptă de beată, ea a fost prinsă de Buna Vestire la volan. Ar fi încercat să fugă de polițiști, dar a fost ajunsă din urmă și dusă la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge. Dosarul penal se judecă la Huedin.
În sânge, medicii legiștii au găsit o alcoolemie de peste 1,10 la mie.
Inculpata Marinela Delia Coldea circula, în 25 martie, în jurul orei 21:45, prin Mănăstireni. La un moment dat, în trafic, aceasta s-a întâlnit cu polițiștii aflați în patrulare. Oamenii legii au efectuat un semnal de oprire, iar femeia a oprit. În momentul în care polițiștii i-au cerut să se supună testării cu aparatul alcooltest, femeia ar fi spus: „Mereți dracului, gunoaie ce sunteți! Nu știți pe cine ați oprit!”, apoi a demarat în trombă. Astfel, agenții s-au văzut nevoiți să o urmărească și au prins-o chiar în fața porții sale, relatează infohuedin.ro.
Foto arhivă
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Principele Radu vine la Cluj, la o conferință despre turneul american al Reginei Maria din 1926 / Lansarea unei cărți despre diplomația suveranei
nov. 09, 2026 0
-
Peste 150 de bovine au fost sacrificate după ce s-au intoxicat cu o substanță neurotoxică, în ferme din Cluj, în 1986 / Securitatea a anchetat cazul, iar carnea animalelor a ajuns integral la consumatori
nov. 09, 2026 0
