Închide

Fondatorii Jazz in the Park deschid o casă a muzicii, botezată Edison, în fostul Cinematograf Steaua Roşie din Cluj/Prima întâlnire cu publicul are loc vineri seara

ActualitateCulturăFestival by Actual de Cluj - oct. 14, 2025 0 448

steaua rosie edison the house of music cluj

Fostul Cinematograf Steaua Roşie din Cluj se va deschide, vineri, 17 octombrie, de la ora 19:00, sub brandul Jazz in The Park. Noua casă dedicată muzicii a fost botezată Edison – House of Music şi a fost declarată cel mai provocator proiect din istoria Asociaţiei Fapte, asociație fondată în 2012, cea care organizează Festivalul Jazz in The Park şi deja alte evenimente conexe.

„Sunt emoționat din cale afară de ce urmează. Deschidem un spațiu – și nu orice spațiu, ci o ditamai clădirea, cu tot felul de probleme de rezolvat. Nu suntem chiar gata, nu avem destui bani, nu e nici cea mai bună perioadă să faci investiții (în cultură, veci nu e o perioadă bună) și, cu toate astea, nu-mi pasă. Abia aștept.
Simt aceeași îngrijorare combinată cu entuziasm pe care am simțit-o în 2013, când am pornit Jazz in The Park. Nici atunci nu știam ce facem și uite că a ieșit bine.
Pentru cei care nu știu povestea: am luat anul trecut în chirie, pe mulți, mulți ani, fostul cinematograf Steaua Roșie din Cluj-Napoca. Am avut noroc de niște proprietari faini, care ne-au dat clădirea pe câteva luni, pe o chirie modică – timp în care am putut investiga spațiul și am putut intra mereu aici, să luăm pulsul spațiului, să ne facem planuri, să ne tot jucăm.

Am început cu un plan, dar în scurt timp ne-am dat seama că nu e bine și am pivotat de vreo 3-4 ori, până când ne-am decis că în acest spațiu trebuie să facem o casă a muzicii. Avem expoziția Music Gallery – e firesc să ia ea sala mare, în care se făceau proiecții. Am zis apoi că trebuie să putem converti sala rapid ca să facem și concerte aici.
În foaier facem cafenea muzicală (avem un partener beton pe asta – o să aflați), iar la etaj (da, avem și etaj) facem sală de audiții, bar speakeasy, sală de inscripționat viniluri și, desigur, lăsăm loc să ne mai vină idei.

Fiindcă planul dorit e ambițios și greu, am amenajat temporar și deschidem pentru două luni de zile. După ce facem acest test și ne convingem de ce și cum, renovăm calumea și apoi deschidem permanent. Cam ăsta ne era gândul.

Săptămâna aceasta, pe 17, deschidem. Avem două luni. Să ne urmăriți pe paginile noastre. Avem două luni de expoziție, de concerte, de ateliere, de tot felul. Avem content pentru copii, avem cursuri pentru muzicieni, avem concerte și petreceri pentru cei ce nu au ieșit încă din moodul de festival… avem un nou loc în oraș.

Dacă vreți să ne susțineți, tot ce trebuie să faceți este să veniți pe acolo. Se deschide Edison – House of Music„, a scris Alin Vaida, fondatorul festivalului Jazz in The Park.

Prima întâlnire cu publicul are loc pe 17 octombrie, de la ora 19:00, pe str. Paris, colț cu Ploiești, unde se află Edison – Music Gallery.

Proiectul transformă fostul cinematograf Steaua Roșie într-un hub cultural dedicat muzicii și comunității, continuând misiunea echipei Fapte (organizatorii Jazz in The Park) de a aduce arta mai aproape de oameni și de a reda orașului spații culturale.

Construită la începutul anilor 1900 pentru comunitatea maghiară, clădirea Edison a devenit, după Al Doilea Război Mondial, cinematograful Steaua Roșie. În epoca comunistă a rămas un spațiu al uniformității, iar după 1989 și-a schimbat de mai multe ori destinația, până când a fost lăsată în uitare.
Numele a fost ales deoarece inventatorul Thomas Edison este cel care a schimbat pentru totdeauna modul în care ascultăm muzică, prin fonograf.

Publicul poate vedea expoziţia Music Gallery – Jazz Around the World la Edison, în Cluj.

Potrivit organizatorilor, tema expoziției 2025, „Jazz Around the World”, explorează diversitatea și impactul global al jazzului. Vizitatorii vor parcurge o călătorie sonoră de la nașterea genului și până la cele mai importante momente care i-au definit evoluția, urmărind cum s-a transformat jazzul pe diferite continente – Europa, America de Sud, Asia – și cum fiecare cultură și l-a apropiat în felul ei.

Printre instalațiile principale se regăsesc:

  • Instalația Jazz Around the World – un glob multimedia interactiv, cu 25 de puncte muzicale la care îți poți conecta căștile și descoperi jazzul din fiecare colț al lumii.

  • Mediateca de Viniluri – locul în care îți poți asculta, atent, la căști, orice vinil din cele expuse: de la albume clasice, la contemporane.

  • Concert VR – experiențe de realitate virtuală care te poartă, pentru prima dată, în mijlocul unui concert live.

  • Hall of Fame – secțiune dedicată artiștilor care au definit istoria jazzului.

  • Playroom – zonă de testare pentru instrumente: pian, chitară și tobe.

  • Listening Room – o cameră izolată fonic, dotată cu echipamente Hi-Fi pentru o audiție impecabilă.

Music Gallery, un proiect creat în perioada pandemiei de echipa Jazz in The Park, prezintă muzica într-un format vizual și interactiv. Vizitatorii pot sta cât doresc, pot reveni și pot explora liber fiecare instalație.
Expoziția este gândită pentru toate vârstele – de la copii și adolescenți care descoperă instrumente, până la colecționari de viniluri și pasionați de sunet. Scopul ei este de a umaniza muzica, prezentând-o nu doar ca fenomen artistic, ci ca poveste, context și experiență socială.

Pentru proiectul Music Gallery, asociația a fost distinsă cu două premii Silver la Romanian PR Award, la categoriile Cultură, Artă și Events & Experiential Marketing.

Un proiect special, parte din expoziție, este Ora de Muzică, dedicat elevilor. Aceștia pot participa la tururi ghidate de 50 de minute, interactive și educative, organizate de marți până vineri. Programările se fac la:contact@musicgallery.ro

„Pe durata expoziției, timp de două luni, organizatorii vor testa limitele locului și își doresc să descopere, împreună cu publicul, ce înseamnă să redai viață unei clădiri vechi prin muzică.
În fiecare săptămână se va întâmpla ceva nou: concerte live în fiecare joi, mini-festivaluri de weekend, concerte intime în speakeasy bar, târguri de viniluri, DJ sessions, cine-concerte sau concerte de dimineață în foaier. Iar pentru cei care preferă un moment de liniște, la etaj vă așteaptă o sală de audiție Hi-Fi, unde puteți asculta muzica la calitatea ei pură.
Ateliere pentru copii, evenimente educaționale și o serie de întâlniri care ne ajută să înțelegem mai bine de ce muzica are puterea să aducă oamenii împreună.
În plus, locul va fi completat de o Cafenea Pop-Up – care va anima foaierul și atmosfera locului: cafea bună, muzică bună și conversații frumoase”, au mai arătat reprezentanţii Asociaţiei Fapte.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu