Închide

Turiștii ocupă doar un sfert din locurile totale de cazare din Cluj

EconomieTop News by Actual de Cluj - sept. 20, 2025 3 2469

În unul dintre județele cu cel mai mare număr de turiști înregistrați din țară, Cluj, capacitatea de cazare se ocupă vara doar în proporție de o treime, în cel mai bun caz, în vreme ce două treimi din capacitate – sau după caz trei sferturi – rămâne neocupată. În restul lunilor capacitatea de primire a turiștilor scade la un sfert sau chiar mai puțin.

De exemplu în luna iulie, cea mai recentă pentru care există date de la Direcția Județeană de Statistică din Cluj, publicate în această săptămână, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare din județ a fost de 30,8%, în scădere cu 1,7% față de aceeași perioadă a anului trecut, scăderea fiind datorată, ca pondere, și faptului că numărul locurilor de cazare a crescut în acest interval. În medie în fiecare lună din acest an capacitatea de cazare din Cluj a fost ocupată sub un sfert, la 23,3%.

În iulie în Cluj au fost înregistrați 68.210 turiști în Cluj, în scădere cu 4% față de aceeași lună a anului trecut. Să menționăm, turiștii vin în Cluj și stau puțin: durata medie a șederii, în luna iulie 2025, a fost de 1,9 zile/turist.

 

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare, în luna iulie 2025 a fost de 30,8% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 1,7 puncte procentuale față de luna iulie 2024.

în luna iunie 2025 a fost de 30,7%, în scădere cu 0,7 puncte procentuale față de luna iunie 2024.
în luna mai 2025 a fost de 27%, în creștere cu 0,5 puncte procentuale față de luna mai 2024.
în luna aprilie 2025 a fost de 23%, în scădere cu 1,3 puncte procentuale față de luna aprilie 2024.
în luna martie 2025 fost de 21,2%, în creștere cu 0,3 puncte procentuale față de luna martie 2024.
în luna februarie 2025 fost de 20,8% , în scădere cu 0,3 puncte procentuale față de luna februarie 2024.
în luna ianuarie 2025 fost de 16,8% , în creștere cu 0,3 puncte procentuale față de luna ianuarie 2024.

Media – 23,3%
în luna decembrie 2023 fost de 20,5% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 2.2 puncte procentuale față de luna decembrie 2022.
în luna iulie 2023 fost de 36,0% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 0,4 puncte procentuale față de luna iulie 2022.

3 comentarii

  1. Comparti prețurile cu ungaria și o să vedeți că aveți preturi mai mari decît ei ,deși la ei este cu demipensiune,incomparabil ce oferă ei la preturi mai mici. Vreți cîștiguri foarte mari la oferta mică. În ungaria TVA in turism este 27%.

  2. Cine sa vina la Cluj si ce sa vada?
    Muzee? este praf la capitolul asta fata de alte orase! Apropo! Se numeste Napoca dar nu exista un muzeu arheologic! In afara de Untold si Electric C ce altceva ora Cluj?
    Street Food si altele de.genul.se fac in mai toate orasele!
    Este clar ca este oras de tranzit ca si Sibiul!

Scrie un comentariu