Închide

Ce programe de circulație pentru transportul public al elevilor intră în vigoare din 8 septembrie

ActualitateEducaţieTop News by Actual de Cluj - sept. 06, 2025 0 294

autobuze transport elevi cluj-napoca

Numărul mijloacelor de transport în comun aflate în circulație se va suplimenta cu aproximativ 25%, începând cu data de 8 septembrie 2025, ca urmare a începerii anului școlar, anunță Compania de Transport Public Cluj-Napoca.

Noile programe de circulație vor putea fi consultate pe site-ul companiei www.ctpcj.ro și în aplicația de mobil www.tranzy.ro.

În colaborare cu Primăria municipiului Cluj-Napoca, se va relua de luni, 8 septembrie transportul elevilor din clasele 0 – 4 cu autobuze dedicate, pe cele 14 trasee, din cartierele Mănăștur, Zorilor – Făget, Gheorgheni, Mărăști, Grigorescu, Bună Ziua, zona Iris şi Lombului spre liceele din centrul orașului.

Traseele sunt deja cunoscute de elevi si de aparținătorii acestora. Liceele deservite sunt: Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu, Liceul Teoretic Avram Iancu, Colegiul de Muzică Sigismund Toduță, Seminarul Teologic Ortodox, Seminarul Bathory Istvan, Liceul Teoretic Bathory Istvan, Colegiul Național Emil Racovită, Liceul Teologic Reformat, Liceul Teoretic Apaczai Csere Janos, Liceul Teoretic Gheorghe Șincai, Colegiul Național George Cosbuc.
Pentru mai multe detalii privind programul și traseele autobuzelor școlare accesați link-ul AICI. 

De asemenea, toți elevii au la dispoziție mijloace de transport special destinate, având inscripția “TRANSPORT ELEVI”, cu plecări după ora 7:10 din cartiere spre centrul municipiului și reîntoarcerea în jurul orei 14:00, pe următoarele linii:

  • Autobuze: 9 – 24 – 30 – 31 – 35 – 39 – 42 – 43B – 46B;
  • Troleibuze: 3 – 5 – 6 – 25;
  •  Tramvaie: 101 – 102 .

Primăria va subvenționa transportul elevilor din Colonia Sopor, Valea Fânațelor, respectiv Colonia Pata Rât, până în Cluj-Napoca.

Pentru elevii Școlii Gimnaziale ,,Ion Agârbiceanu”, care își vor desfășura activitatea în noua clădire construită în ansamblu Elite de pe strada Cărămidarilor, va fi asigurat transportul dimineața din stația Mareșal A. Averescu de pe strada Fabricii și retur la finalizarea cursurilor.

Elevii Școlii Gimnaziale ,,Ion Creangă” de pe Aleea Peana vor avea la dispoziție autobuze pentru a se deplasa în noua locație de pe strada Câmpului nr. 2 și retur la finalizarea cursurilor.

Elevii Liceului ,,Onisifor Ghibu”, care vor urma cursurile la Colegiul Tehnic ,,Anghel Saligny”, vor avea la dispoziție autobuze și vor fi preluați dimineața de pe Platoul Săli Sporturilor ,,Horia Demian”, între orele 07:30-07:45. Returul va fi după finalizarea orelor tot până la Sala Sporturilor.

Se efectuează în continuare transportul persoanelor cu dizabilități neuromotorii, cu microbuze special dotate, pe trasee stabilite de comun acord cu Primăria municipiului Cluj–Napoca și, respectiv cu Direcția de Asistență Socială și Medicală Cluj-Napoca , Asociația Caritatea Umanitar Internațională, Grădinița Malteza, Asociația pentru Protejarea și Ajutorarea Handicapaților Motor (Centrul de zi Napoca Proteus, Clubul Prietenia si Tânărul Singuratic), Asociația Hans Spalinger, Școala Gimnazială Specială Transilvania Baciu.

În colaborare cu Primăria comunei Florești, se va relua de marți, 09.09.2025, transportul elevilor la școlile ,,Dumitru Tăuțan” și ,,Gheorghe Șincai” din Florești și Luna de Sus.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare