Un clujean care a condus rupt de beat sâmbătă noaptea prin Mănăștur și a provocat un accident soldat cu un deces a fost arestat la domiciliu, sâmbătă
Actualitate by Actual de Cluj - sept. 01, 2025 0 428
Un clujean care a condus rupt de beat sâmbătă noaptea prin Mănăștur și a provocat un accident soldat cu un deces a fost arestat la domiciliu, sâmbătă.
În 30 august procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a propus luarea măsurii arestării preventive față de șofer, acuzat de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Cererea a fost respinsă, instanța decizând luarea măsurii arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile.
În esență, în sarcina inculpatului s-a reținut faptul că acesta, în 29 august 2025, în jurul orei 23.36, a condus un autoturism marca Volkswagen dinspre Strada Bucium spre Strada Primăverii din Mănăștur având o imbibație alcoolică considerabil peste 0,80 g/l alcool pur în sânge – mai exact la ora 1 de 3,12 g/l alcool pur în sânge, iar la ora 2 dimineața o alcoolemie de 2,96 g/l alcool pur în sânge, fiind implicat într-un accident rutier soldat cu moartea unei persoane. În esență, în formularea propunerii de arestare preventiva procurorul de caz a avut în vedere faptul că inculpatul a condus aproape de miezul nopții, la ora 23.36, pe o stradă din cel mai populat cartier al municipiului Cluj-Napoca, având o alcoolemie de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat și la ora 1 o alcoolemie de 3,12 g/l alcool pur în sânge, iar la ora 2 o alcoolemie de 2,96 g/l alcool pur în sânge. Dincolo de aspectele legate de valoare alcoolemiei, în urma impactului dintre autoturismul condus de inculpat și celălat conducător auto, acesta din urmă a decedat, a precizat procurorul.
