Acțiune amplă a Poliției într-un oraș din Cluj, sute de persoane legitimate, aproape două sute de mașini verificate în câteva ore
Actualitate by Actual de Cluj - iul. 24, 2025 0 164
Acțiune amplă a Poliției într-un oraș din Cluj, sute de persoane legitimate, aproape două sute de mașini verificate în câteva ore.
Acțiunea a avut loc în 22 iulie între orele 6 și 10 în Dej, derulată de polițiștii din oraș sprijiniți de specialiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice. Au fost legitimate peste 200 persoane și au fost controlate 193 de autovehicule. Totodată, au fost efectuate 88 de testări cu aparatul etilotest. Rezultatul acțiunii – 51 de amenzi, în valoare totală de peste 18.000 de lei. Dintre acestea, vasta majoritate – 48 – au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legislației privind circulația pe drumurile publice. Alte două au fost date pentru lipsa asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, iar o sancțiune a fost aplicată pentru nerespectarea prevederilor legislației privind utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale.
De asemenea, ca măsuri complementare, au fost reținute cinci certificate de înmatriculare și două seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
FOTO/VIDEO/Școala ELF a plantat un fag și a deschis o potecă pentru clujeni în Făget. „Pădurea poate fi o adevărată sală de clasă. O școală pentru noi toți”
oct. 05, 2026 0
-
Discotecă la căminul cultural, vin inspectorii pe drepturi de autor, dau amenzi, se ajunge la dosar penal cu interceptări telefonice, DJ-ul-administrator al firmei ajuns avocat scapă de condamnare în apel după 4 ani
oct. 05, 2026 0
