Administratorul unei firme din Cluj a fost amendat penal de instanță la patru ani după ce ar fi lovit cu o bâtă plafonul mașinii unei persoane căreia în datora bani
Actualitate by Actual de Cluj - iun. 30, 2025 0 106
Administratorul unei firme din Cluj a fost amendat penal de instanță la patru ani după ce ar fi lovit cu o bâtă plafonul mașinii unei persoane căreia în datora bani.
Conform actelor de la dosar, fapta s-a petrecut în 22 mai 2021, , pe fondul unor neînţelegeri legate de restituirea unor sume de bani, inculpatul l-a apelat telefonic pe persoana vătămată şi i-a propus să se întâlnească pentru a rezolva problema. Persoana vătămată a acceptat și s-a deplasat cu autovehiculul în locul indicat de inculpat. În jurul orei 14:30, inculpatul a ajuns la locul de întâlnire, şi fiind vizibil furios că persoana vătămată a apelat telefonic mai mulți angajați ai inculpatului, cărora le-a spus, în esență, că acesta este o persoană neserioasă, s-a îndreptat către aceasta, motiv pentru care persoana vătămată s-a blocat în interiorul autovehiculului cu care venise. In acel moment, inculpatul a luat o țeavă metalică din autovehiculul său și a lovit în plafonul mașinii persoanei vătămate, după care a plecat, provocând distrugeri autoturismului.
Persoana vătămată a fost anagajată în cadrul firmei inculpatului ca șef de șantier cu câteva luni înainte de fapta precizată. Conform declarației persoanei vătămate, în luna octombrie 2020, inculpatul i-a prezentat o oportunitate de a investi bani și a-i înmulți, prin comerț cu materiale de contrucții. Pefrsoana vătămată a acceptat să îi remită inculpatului suma de 36.000 lei în scopul de a-i investi. Ulterior, inculpatul a pretins că a obținut profit cu suma respectivă și a promis să restituie banii, lucru care nu s-a întâmplat.
Pe fondul nemulțumirii privind banii nerestituiți, persoana vătămată a apelat telefonic mai mulți angajați ai inculpatului, cărora le-a spus, în esență, că inculpatul este o persoană neserioasă. Fiind supărat că persoana vătămată a luat legătura cu angajații săi, la data de 22 mai 2021 inculpatul l-a apelat telefonic pe persoana vătămată și l-a amenințat cu acte de violență. În cadrul aceleiași conversații, inculpatul i-a propus să se întâlnească pentru a rezolva problema. Persoana vătămată a acceptat și s-a deplasat cu autovehiculul în locul indicat de inculpat. În jurul orei 14:30, inculpatul a ajuns la locul de întâlnire, fiind vizibil furios, motiv pentru care persoana vătămată s-a blocat în interiorul autovehiculului cu care venise. In acel moment, inculpatul a luat o țeavă metalică din autovehiculul său și a lovit în plafonul mașinii persoanei vătămate cu ea, după care a plecat.
În susţinerea aspectelor reclamate, persoana vătămată a depus la dosarul cauzei o serie de capturi foto, efectuate cu telefonul mobil, în care a surprins săvârşirea faptei de către inculpat, precum şi fotografii care atestă distrugerile cauzate autoturismului. Inculpatul a uzat de dreptul la tăcere, în cursul urmăririi penale, iar în faza de judecată, deşi legal citat şi având cunoştinţă de termenele stabilite, nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a-şi exprima poziţia procesuală.
Instanța Judecătoriei Cluj-Napoca care s-a exprimat în caz arată că gravitatea infracțiunii și periculozitatea infractorului sunt medii spre ridicate. ”Astfel, raportat la împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și la mijloacele folosite, instanța reține că inculpatul a lovit maşina autoturismului în care se afla persoana vătămată, în mod spontan, într-un loc public, pe fondul unui conflict generat de nerestituirea, de către inculpat, a unei sume de bani remisă acestuia, anterior, de către persoana vătămată. Astfel, inculpatul a recurs la acte de violență asupra bunului persoanei vătămate, în mod premeditat, având în vedere că era înarmat cu ţeava metalică, pe fondul faptului că aceasta a relatat şi altor persoane (angajaţi ai inculpatului) despre atitudinea sa, manifestând aşadar o îndrăzneală deosebită prin conduita adoptată. Instanța are în vedere că inculpatul a comis fapta fără a fi provocat de persoana vătămată, aceasta întâlnindu-se cu inculpatul, la solicitarea acestuia şi în scopul rezolvării situaţiei banilor”, a arătat instanța.
În ceea ce priveşte natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, instanţa a avut în vedere poziția persoanei vătămate, care a arătat că loviturile au fost de intensitate mare, ceea ce a condus la deformarea plafonului autoturismului. Deopotrivă, această atitudine a fost de natură să inducă persoanei vătămate o stare de temere, având un profund caracter intimidant.
Inculpatul a fost condamnat la plata unei amenzi penale de 5.000 de lei reprezentând rezultatul înmulţirii a 200 zile-amendă cu suma de 25 lei corespunzătoare unei zile-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere. Decizia a fost luată de instanță în 26 iunie și e atacabilă cu apel în zece zile.
