14.000 de clujeni au acte de identitate prin stația mobilă a DJEP Cluj, în 15 ani de funcționare
Administrație by Actual de Cluj - mart. 13, 2025 0 142
Numărul clujenilor care au beneficiat de acte de identitate prin stația mobilă a Direcției Județene de Evidență a Persoanei, de la înființarea programului în urmă cu 15 ani, ajunge la peste 14.000.
Astfel, conform unui raport peste 14.000 de clujeni au beneficiat de serviciile stației mobile a DJEP Cluj, în cei 15 ani de activitate. În perioada februarie 2010 – februarie 2025 au fost efectuate 1.942 de acțiuni cu stația mobilă în vederea preluării cererilor şi documentelor necesare eliberării actelor de identitate sau de înscriere a mențiunii privind stabilirea reședinței în actul de identitate. Concret, în cei 15 ani de activitate s-au pus în legalitate, prin intermediul stației mobile, un număr de 14.167 clujeni, din care 1.769 de persoane netransportabile.
În ceea ce privește numărul total al acțiunilor cu stația mobilă, 91% dintre ele, respectiv 1.769 de deplasări, au fost punctuale, la persoane netransportabile, precum și la instituții de ocrotire socială și la cămine de vârstnici. Cu această ocazie au fost puse în legalitate 3.820 de persoane. În ce privește celelalte 173 de deplasări organizate în colaborare cu primăriile, angajații DJEP Cluj au reușit punerea în legalitate a 10.347 cetățeni, pentru diverse motive.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Bărbat condamnat la 4 ani de închisoare pentru trafic de persoane la Cluj. A exploatat o tânără timp de doi ani, simulând o relație de iubire / ”M-ai luat de acasă și mi-ai promis lucruri mari. Și m-ai adus să îți produc și să îți bați joc de munca mea”
iun. 24, 2026 0
-
Președintele Nicușor Dan ar urma să ajungă la Cluj Napoca, miercuri seara, la o întâlnire privată
iun. 24, 2026 0
