Familiile copiilor cu dizabilități din Cluj-Napoca primesc un ajutor financiar de 600 de lei pe lună de la Primărie, sunt peste 800
Administrație by Actual de Cluj - feb. 28, 2025 0 202
Familiile copiilor cu dizabilități din Cluj-Napoca primesc un ajutor financiar de 600 de lei pe lună de la Primărie, în această situație se află peste 800 de familii.
Pentru acest an sprijinul financiar este de 600 lei pe lună pentru fiecare copil. Până în prezent a fost deja aprobat ajutorul pentru 824 de familii pentru acordarea acestui suport financiar în anul curent, după cum arată Primăria. În luna decembrie, situația statistică arată că la nivelul municipiului sunt încadrați în grad de handicap peste o mie de copii, mai exact 1.029. Pentru a beneficia de acest sprijin, persoanele care aplică trebuie să aibă domiciliul în Cluj-Napoca și să depună o cerere online sau fizic însoțită de documentele necesare; ajutorul financiar va fi asigurat începând cu luna următoare înscrierii. ”Proiectul este menit să ajute o parte a comunității care are nevoie de sprijin, având în vedere nevoile specifice ale copiilor cu dizabilități”, arată municipalitatea.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Condamnat definitiv: un bărbat din Dej și-a bătut fiul vitreg cu cureaua, l-a lăsat să doarmă pe stradă și l-a abuzat ani la rând, ia 4 ani cu executare
apr. 24, 2026 0
-
ONRC: Numărul firmelor și PFA-urilor intrate în insolvență a crescut cu peste 14% în primul trimestru / Care e situația la Cluj
apr. 24, 2026 0
