Analiză GSP. U Cluj, cea mai dezavantajată echipă din campionat! 10 erori de arbitraj împotriva clujenilor
Sport by Actual de Cluj - feb. 11, 2025 0 789
Gazeta Sporturilor prezintă azi o analiză a celor 26 de etape de campionat, cu greșelile de arbitraj. Așadar, după 26 de etape s-au jucat 206 meciuri, cu 84 de greșeli importante de arbitraj! Cine are cele mai multe decizii pro și este ajutată de la spate de arbitri? Dar și cine a avut cele mai multe probleme în meciurile jucate până acum?
Pe prima poziție, la egalitate, cu câte NOUĂ greșeli importante PRO sunt cele mai importante formații din fotbalul românesc: Dinamo și FCSB, dar și Hermannstadt. Pe poziția secundă vine Gloria Buzău, cu opt decizii pro luate pe teren, apoi UTA Arad și Sepsi, fiecare cu câte șase decizii pro ale arbitrilor.
La coada clasamentului sunt CFR Cluj și Rapid, cu câte trei erori pro fiecare, Universitatea Cluj, cu două, și Petrolul, cu o singură decizie eronată pro ploieșteni.
Dar sunt cei mai dezavantajați? Universitatea Cluj este liderul surpriză la acest parametru! Nu mai puțin de 10 decizii eronate luate împotriva echipei lui Ioan Ovidiu Sabău!
Dacă facem bilanțul deciziilor pro și contra din dreptul fiecărei echipe, vedem un clasament interesant. Cea mai dezavantajă, de departe, este Universitatea Cluj (-8 decizii contra vs. pro), urmată de… CFR Cluj!
Echipa lui Dan Petrescu ocupă poziția secundă a clasamentului, la egalitate cu Unirea Slobozia. Cele două echipe au -4 în duelul deciziilor pro vs contra luate de arbitri pe teren. Cu -3 vine Poli Iași, iar Rapid și Petrolul cu -1.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Țeparul cu chirii din Cluj-Napoca a reluat afacerile. Patru noi victime și un nou dosar penal / Cristian Sorin Lung, din nou în fața judecătorilor
iun. 27, 2026 0
-
EXCLUSIV Vicențiu Știr, fost secretar de stat în două ministere, condamnat pentru evaziune fiscală comisă în timpul mandatului / Care era schema infracțională
iun. 27, 2026 0
