14 intervenții pe 2 pârtii de ski cu zăpadă artificială, în weekend în Cluj
Actualitate by Actual de Cluj - ian. 27, 2025 0 213
Un număr de 14 persoane au fost salvate de salvamontiștii din Cluj în weekend, pe cele două domenii schiabile funcționale cu zăpadă artificială, Buscat și Mărișel.
Acestea au fost vizitate în weekend de un număr mare de schiori, a fost nevoie pe cele două pârtii de intervenții ale salvamontiștilor în 14 cazuri – 6 pe pârtia Mărișel și opt pe pârtia din Buscat. ”Din fericire, accidentările au fost ușoare”, spun salvamontiștii.
Totuși, dacă sunteți martorii unui accident pe pârtiile de ski, iată ce vă recomandă salvamontiștii:
Nu intrați în panică.
Protejați victima prin marcarea locului accidentului prin amplasarea unei perechi de schiuri în X la 4-5 metri în amonte.
Anunțați echipa Salvamont aflată pe domeniul schiabil sau apelați telefonic SNAU 112 sau Dispeceratul Național SALVAMONT – VODAFONE (0SALVAMONT – 0725826668).
Nu mișcați persoana accidentată și nu permiteți nimănui să facă acest lucru, decât dacă se află sub influența directă a unui factor de risc care îi pune viața în pericol sau îi provoacă afecțiuni medicale imediate. Orice căzătură după care victima se resimte trebuie tratată ca având un posibil traumatism la coloană, necesitând imobilizare și transport adecvat. Nu permiteți „binevoitorilor” sau „salvatorilor de ocazie” să miște sau să transporte pe brațe, târâș sau improvizat victima.
Dacă victima este inconștientă verificați pulsul, respirația, gura victimei și eliberați căile aeriene și, în lipsa pulsului sau a respirației, începeți manevrele de resuscitare indiferent de nivelul dumneavoastră de pregătire.
Discutați cu victima și observați dacă este coerentă în exprimare. Observați dacă prezintă hemoragii puternice, care reușesc să treacă prin echipament. Identificați locul hemoragiei și încercați să faceți compresie.
Nu încercați să aduceți în poziție anatomică membrele sau corpul victimei indiferent de poziția acestuia, se pot produce leziuni cu efect ireversibil sau pot fi fatale.
Protejați termic persoana accidentată, discutați permanent cu ea, urmăriți o eventuală schimbare a culorii feței și așteptați până sosesc echipele Salvamont.
