Închide

CFR, egal fără goluri la Ploiești. Munteanu, nemulțumit de Dan Petrescu

Sport by Actual de Cluj - oct. 19, 2024 0 168

CFR a remizat cu Petrolul, în deplasare, scor 0-0.

La Ploieşti, prima ocazie le-a aparţinut oaspeţilor, dar șutul lui Peter Michael a fost deviat peste poartă în minutul 6. Replica gazdelor a venit la lovitura de cap a lui Papp, care a trecut pe lângă bară, în minutul 28.

Nici repriza secundă nu a adus fotbal de mai bună calitate, ploieştenii nu au avut şut pe poartă, iar ocaziile au lipsit, până al cincilea minut al prelungirilor, când a ratat Păun.

Finalul a fost tensionat în tabăra clujenilor. Petrescu l-a scos pe Louis Munteanu în minutul 94, deși îl trimisese abia la pauză în teren. Atacantul a ieșit din joc vizibil iritat și nu și -a salutat antrenorul. În plus, Petrescu a încercat să îi explice de ce l-a schimbat, dar atacantul l-a ignorat.

Partida s-a încheiat fără gol și cu doar două șuturi pe spațiul porții.

„S-a supărat la schimbare. E normal să te superi, e încă tânăr și a venit după o calificare.

L-am văzut că șchioapătă puțin și sincer am crezut că e accidentat. Plus că nu joacă următorul meci. De asta l-am schimbat. Nimic altceva. Îl înțeleg că e supărat, dar cred că data viitoare ar trebui să fie mai atent.

Până în ziua de astăzi nu am avut nicio problemă cu el. A fost extraordinar la antrenamente și meciuri. E normal să fie supărat, că a intrat la pauză, dar nu am ce spune mai mult. O să vorbesc cu el când ne potolim, acum a fost la cald.

E un băiat excelent, care s-a antrenat și a vrut să joace de la început, dar eu știam că nu o să poată”, a explicat Petrescu la finalul partidei.

PETROLUL (4-1-4-1): Zima – Ricardinho, Papp, Huja, Dumitriu – T. Keita – M. Rădulescu, Hanca, Jyry, Grozav (cpt.) – Bempah

Rezerve: Eșanu – Stănică, Roche, Mateiu, Jahic, Tolea, Moussaki, D. Ilie, D. Radu, Irobiso, M. Bratu, Boțogan

Antrenor: Mehmet Topal

CFR CLUJ (4-3-3): M. Popa – Simao Rocha, Leo Bolgado, M. Ilie, Camora (cpt.) – Fică, K. Keita, Djokovic – Deac, Michael, Korenica

Rezerve: Hindrich, Gal – Mogoș, Fl. Iacob, Boben, Graovac, Artean, R. Filip, Păun, Postolachi, L. Munteanu

Antrenor: Dan Petrescu

Nici un comentariu

Scrie un comentariu