11 morți în doar ultimele trei luni pe drumurile Clujului, în condițiile în care zeci de șoferi sunt depistați beți la volan iar numărul amenzilor depășește, în acest interval, zece mii, și peste 1.400 de șoferi au rămas pietoni
Actualitate by Actual de Cluj - aug. 29, 2024 0 197
11 morți în doar ultimele trei luni pe drumurile Clujului, în condițiile în care zeci de șoferi sunt depistați beți la volan iar numărul amenzilor depășește, în acest interval, zece mii, și peste 1.400 de șoferi au rămas pietoni.
Cifrele vin din raportul pe ultimele trei luni ale Poliției din Cluj, publicat azi: în ultimele trei luni în Cluj au fost organizate 691 de acțiuni specifice, care au dus la constatarea a 490 de infracțiuni și aplicarea a peste 10.300 de sancțiuni contravenționale. Au fost efectuate un număr de 9.271 de testări alcoolscopice și 321 în privința consumului de substanțe psihoactive. Astfel, au fost constatate 54 de infracțiuni pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și 49 în cazul în care au reieșit indicii cu privire la posibilul consum de substanțe psihoactive la volan.
În cadrul acestor acțiuni au fost reținute 1.431 de permise de conducere. În această perioadă s-au înregistrat 47 de accidente grave, cu 24 mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut, soldate cu decesul a 11 persoane, arată raportul.
Câteva exemple:
Citește și:
