Un bărbat care ar fi incendiat casa viitorilor socri, în Huedin, a fost arestat preventiv
Actualitate by Actual de Cluj - aug. 15, 2024 0 136
Un bărbat care ar fi incendiat casa viitorilor socri, în Huedin, a fost arestat preventiv.
E vorba de un bărbat de 38 de ani din Suceava, depistat de polițiști în 13 august și reținut pentru 24 de ore. Ieri bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Huedin, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Aceasta după ce în 12 august o gospodărie din Poieni a fost cuprinsă de flăcări, care au fost stinse de pompieri, care însă au chemat Poliția. A ars un garaj și acoperișul locuinței.
Publicația InfoHuedin arată, citând surse judiciare, că piromanul se numește Ciprian Navrotchi și s-a dus în data de 11 august la casa socrilor pentru a-și vedea copiii. Din senin, între el și socru a izbucnit un scandal și a fost nevoie de intervenția unui echipaj de poliție. Agenții care au intervenit l-au amendat pe Ciprian Navrotchi, dar și pe socrul acestuia. Câteva ore mai târziu, după lăsarea serii, Navrotchi s-a întors în gospodăria din Morlaca. A pătruns pe ușa principală și a urcat în podul casei. Aici a incendiat un obiect vestimentar și l-a aruncat la voia întâmplării. În câteva minute, întreaga gospodărie a fost cuprinsă de flăcări.
Oamenii legii au mai stabilit că, de la Huedin la Morlaca și invers, bărbatul s-a deplasat pe jos. După incendiu s-a ascuns o scurtă perioadă sub Podul Vinerii. Ulterior a ieșit din ascunzătoare și a mers la un non-stop din Huedin, cu intenția de a-și cumpăra o sticlă de vin spumant și icre de pește. În Huedin, l-au descoperit polițiștii și l-au dus la audieri. Ciprian Navrotchi urma să devină ginere în gospodăria pe care a incendiat-o și are doi copii cu fiica proprietarilor.
Foto arhivă
