Închide

Muzeul Apei din Florești va fi deschis sâmbătă în cadrul Nopții Muzeelor, clujenii pot ajunge la muzeu cu microbuzul

Actualitate by Actual de Cluj - mai 16, 2024 1 424

Muzeul Apei ”Leonida Truţă” din Florești va fi deschis sâmbătă în cadrul Nopții Muzeelor, clujenii pot ajunge la muzeu cu microbuzul.
Astfel, Muzeul Apei va avea porţile deschise pentru toţi cei care doresc să cunoască istoria alimentării cu apă a municipiului Cluj-Napoca şi să se familiarizeze cu exponatele muzeului.

Programul de vizitare al Muzeului va fi între orele 18 și miezul nopții iar pentru cei care nu dispun de mijloace de transport, Compania de Apă ”Someș”, care administrează muzeul, pune la dispoziție un microbuz care va asigura transportul către Muzeul Apei din oră în oră, acesta preluând, gratuit, vizitatorii din Piaţa Lucian Blaga, din faţa Casei de Cultură a Studenților.
Cei care vor trece pragul Muzeului Apei vor avea posibilitatea să urmărească istoria alimentării cu apă a municipiului Cluj-Napoca începând de la darea în folosinţă a primei surse de apă în anul 1887, documente de la începuturile funcţionării Uzinelor de Apă şi Canalizare ale oraşului Cluj, unelte folosite în cadrul desfăşurării activităţii specifice de asigurare a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, colecţia de capace de canal care conţine exponate din toată Europa şi altele.

Un comentariu

  1. Placa memoriala de pe clădire nu mai e lizibila. Din respect pentru inițiator ar trebui revopsit literele. Nu cred ca operațiunea destabilizează bugetul muzeului

Scrie un comentariu

Articole similare