Condamnat ieri la închisoare la Cluj după ce a înrolat cardul bancar al colegului de cameră în aplicația sa de pe telefon și l-a ”ușurat” de mii de lei
Actualitate by Actual de Cluj - mart. 26, 2024 0 165
Un clujean a fost condamnat ieri la închisoare pentru acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, după ce a înrolat cardul bancar al colegului de cameră în aplicația sa de pe telefon și l-a ”ușurat” de mii de lei ca să plătească unele împrumuturi.
Persoana vătămată a făcut plângere penală după ce a observat că din cont îi lipsesc peste 3.000 de lei. S-a dovedit că autorul e colegul de cameră cu care s-a deplasat într-o delegație. Pentru că părăsea des camera ca să fumeze, lăsând portmoneul nesupravegheat, colegul i-a copiat datele bancare în aplicația de pe telefon și a efectuat cinci operațiuni de transfer, în total 3.150 de lei. Fapta a avut loc în 2020. Sentința dată de Tribunalul Cluj a venit ieri: cinci luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic și 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, ambele în formă continuată – cinci acte materiale. Cele două pedepse au fost contopite la un an, cinci luni şi 20 de zile de închisoare, suspendate sub supraveghere. Decizia, luată ieri, poate fi contestată cu apel în zece zile de la comunicare.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Tribunalul Bucureşti a respins cererea operatorului aerian AnimaWings de deschidere a insolvenţei. Cererile a 25 de creditori, printre care Banca Transilvania, ROMATSA şi mai multe aeroporturi, se judecă separat pe 11 noiembrie
oct. 15, 2026 0
-
MApN plătește peste 3,4 milioane de lei pentru proiectarea prelungirii pistei bazei aeriene de la Câmpia Turzii, care se pregătește de avioane F-35 / Banii vin de la NATO
oct. 15, 2026 0
