Țara care le oferă 500 de dolari tinerilor pentru a-i scoate din case
Actualitate by Actual de Cluj - apr. 15, 2023 0 213
Unii tineri sud-coreeni sunt atât de izolați de lume, încât guvernul vrea să-i plătească pentru a „reintra în societate”, relatează CNN, potrivit digi24.ro.
Ministerul Egalității de Gen și Familiei a anunțat săptămâna aceasta că va oferi până la 650.000 de woni coreeni (aproximativ 500 de dolari) pe lună tinerilor izolați, în încercarea de a le susține „stabilitatea psihologică și emoțională și creșterea sănătoasă”.
Aproximativ 3,1% dintre coreenii cu vârsta cuprinsă între 19 și 39 de ani sunt „tineri singuri și izolati”, definiți ca trăind într-un „spațiu limitat, într-o stare de deconectare de la exterior pentru mai mult de o anumită perioadă de timp și au dificultăți vizibile în a trăi o viață normală”, potrivit raportului ministerului, care citează Institutul Coreean pentru Sănătate și Afaceri Sociale.
Aceasta reprezintă aproximativ 338.000 de persoane din toată țara, iar 40% își încep izolarea în adolescență, potrivit ministerului. Se crede că de vină sunt mai mulți factori, inclusiv dificultățile financiare, bolile mintale, problemele de familie sau de sănătate.
Noile măsuri vizează în mod special tinerii, ca parte a Legii de sprijin pentru bunăstarea tinerilor, care are ca scop sprijinirea persoanelor extrem de retrase din societate, precum și a tinerilor fără tutore sau protecție școlară care sunt expuși riscului de delincvență.
Alocația lunară va fi disponibilă tinerilor singuri, izolati, cu vârsta cuprinsă între 9 și 24 de ani, care locuiesc într-o gospodărie cu venituri sub venitul național mediu de aproximativ 5,4 milioane de woni (aproximativ 4.165 USD) pe lună pentru o gospodărie de patru persoane. Tinerii pot aplica pentru program la un centru administrativ local de asistență socială. Tutorele, consilierii sau profesorii lor pot aplica, de asemenea, în numele lor.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Tișe când nu ține monologuri războinice și nu e blocat în vreo afacere imobiliară, ori printr-o vacanță luxoasă, se visează prim-ministrul României. Printre atâtea activități care-i țin zilele ocupate are timp să fie și „scriitor”, și nu oriunde, tocmai pe tărâmul lui Don Quijote
oct. 03, 2026 0
-
Spitalul Regional de Urgență Cluj, termen nou pentru finalizarea lucrărilor de construire, după ce Ministerul Sănătății a cerut să fie reactualizat contractul de finanțare semnat cu Banca Europeană de Investiții
oct. 03, 2026 0
