O cabană din localitatea clujeană Suceagu din Baciu, de lângă Cluj-Napoca, a fost mistuită de flăcări noaptea trecută
Actualitate by Actual de Cluj - feb. 28, 2023 0 199
O cabană din localitatea clujeană Suceagu din Baciu, de lângă Cluj-Napoca, a fost mistuită de flăcări noaptea trecută.
La fața locului au intervenit de urgență pompieri de la detașamentul 1 al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, chemați printr-un apel la numărul de urgență 112 în jurul orei 2.20 dimineața. La locul incendiului echipajele de pompieri s-au deplasat cu nu mai puțin de trei autospeciale de stins incendiile. ”Accesul către cabana respectivă a fost dificil, iar momentul sosirii echipajelor operative la locul incendiului, cabana, construită pe două nivele, ardea generalizat. Răspândirea focarelor a fost favorizată de structura din lemn a cabanei”, a explicat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriș.
Operațiunile de stingere a incendiului au durat mai bine de două ore și au împiedicat propagarea flăcărilor mai departe de limitele în care au fost găsite. Din fericire nu au fost persoane care să solicite consult medical. Cel mai probabil incendiul a pornit de la o defecțiune a instalației electrice a cabanei, a arătat acesta.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Clujean cercetat sub control judiciar după o bătaie în Feleac
mai 06, 2024 0
-
Lista castelelor, conacelor și cetăților din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni / Peste un miliard de lei din fonduri UE investiți în reabilitări / Obiective turistice puse în valoare, evenimente, rute tematice, dar și eșecuri
mai 06, 2024 0