O femeie a fost accidentată și transportată la spital în această dimineață pe unul dintre cele mai periculoase drumuri din Cluj, după ce și-a izbit mașina de un cap de pod
Actualitate by Actual de Cluj - oct. 26, 2022 0 303
O femeie a fost accidentată și transportată la spital în această dimineață pe unul dintre cele mai periculoase drumuri din Cluj, după ce și-a izbit mașina de un cap de pod.
Accidentul s-a petrecut pe DN1F în jurul orei 1 dimineața, când o tânără în vârstă de 20 de ani, din municipiul Zalău ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea acesteia, fiind transportată la spital. La fața locului s-au deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare și două echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță, unde au găsit mașina răsturnată iar femeia era inconștientă.
Amintim, DN1F e unul dintre cele mai periculoase drumuri din Cluj din punctul de vedere al numărului de accidente grave și mortale, după DN1E60 spre Oradea și DN1C spre Baia Mare.