Un bărbat a murit în această dimineață în Apahida după ce tractorul pe care-l conducea s-a răsturnat peste el
Actualitate by Actual de Cluj - oct. 07, 2022 0 5638
Un bărbat a murit în această dimineață într-un sat din Apahida după ce tractorul pe care-l conducea s-a răsturnat peste el.
Incidentul s-a întâmplat într-o zonă împădurită din apropierea localității Pata din comuna Apahida, lângă Cluj-Napoca. La fața locului au intervenit echipaje de urgență ale Detașamentului 1 de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. ”Alerta a fost înregistrată în jurul orei 10.40, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, unde au găsit victima, în vârstă de aproximativ 50 de ani, prinsă sub tractorul răsturnat și prezenta traumatisme incompatibile cu viața”, a arătat ISU Cluj. ”Primele verificări efectuate de către echipa operativă deplasată la fața locului au condus la stabilirea faptului că, un bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Apahida, în timp ce se afla într-o zonă forestieră desfășurând activități cu ajutorul tractorului, la un moment dat acesta ar fi efectuat manevre în urma căruia utilajul agricol s-a răsturnat peste el”, a arătat și Poliția. A fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Modificări importante pentru elevii care vor să obțină permisul de conducere, de mâine se schimbă proba de traseu
mai 07, 2024 0
-
Detalii din dosarul fostei ministre a Sănătății condamnată la Cluj pentru luare de mită: banii erau pentru campania electorală, voia să candideze. Instanța: ”corupţia din sistemul de sănătate din România este o realitate incontestabilă”
mai 07, 2024 0