Percheziții azi la Cluj, procurorii antidrog au găsit kilograme întregi de droguri
ActualitateTop News by Actual de Cluj - aug. 17, 2022 0 469
Percheziții azi la Cluj, procurorii antidrog au găsit kilograme întregi de droguri.
Perchezițiile au avut loc azi, derulate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud , împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate din județ. E vorba de nu mai puțin de 12 percheziții domiciliare, în județele Bistriţa-Năsăud și Cluj, la locuințele a cinci suspecți într-un dosar de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive. ”În cauză s-a reținut faptul că, începând cu luna octombrie 2021, mai multe persoane au constituit un grup infracțional care avea ca scop achiziționarea, deținerea și comercializarea de droguri, precum și de substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive, mai multor consumatori din județul Bistrița-Năsăud și Cluj”, au arătat anchetatorii.
Cu ocazia celor 12 percheziții domiciliare de azi au fost găsite aproximativ 11 kilograme de substanță vegetală verde-oliv în 19 colete, o pungă cu o substanța cristalină alb-gălbuie – aproximativ 300 de grame, două plicuri cu ziplock conținând o substanță cristalină alb-gălbuie, un borcan cu urme de substanță vegetală, susceptibile a avea efect psihoactiv, aproximativ o mie de plicuri din plastic cu ziplock nefolosite, un cântar de mare precizie, un pistol cu aer comprimat, 1.400 de lei și mai multe telefoane mobile.
Patru suspecți au fost duși la audieri.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Elicopter folosit de polițiști pentru a supraveghea traficul în Dej. Un șofer a fost prins băut, cu 0,38 mg/l alcool în aerul expirat
oct. 14, 2026 0
-
Congresul Romtransplant începe azi la Cluj-Napoca / Programul include un curs în premieră în România și un cros pentru donarea de organe și țesuturi
oct. 14, 2026 0
