Crama La Salina din Turda vrea să se extindă cu bani de pe bursă. Compania a debutat la BVB
Economie by Kristina Reştea - iun. 23, 2022 0 340
Crama La Salina, producător de vin din Turda, cu o podgorie care se întinde pe 42 de hectare aflate pe Dealurile Durgău, a listat astăzi prima sa emisiune de obligațiuni pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT) al Bursei de Valori București, anunță BVB.
Fondurile atrase prin emisiunea de obligațiuni, în valoare de 2 milioane de euro, vor fi utilizate pentru producția de vinuri și organizarea de evenimente de promovare și vânzare în proximitatea culturii de vie, precum și pentru extinderea cramei, realizarea de noi dotări, echiparea cu un laborator de analize si achiziții de materiale.
Obligațiunile în valoare de 2 milioane de euro se tranzacționează sub simbolul bursier ISSA26E.
Crama La Salina este al treilea producător de vin care debutează la bursă și al doilea de pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare, a menționat Radu Hanga, Președinte Bursa de Valori București.
“O dată cu listarea obligațiunilor producătorului de vin la bursă facem un pas înainte în direcția dezvoltării companiei noastre”, a spus Maxim Ioan Ovidiu, Administrator Crama La Salina.
Crama s-a înființat în 2005, iar in prezent principala activitate este producția și vânzarea de struguri, precum și a produselor derivate din struguri.