Medic epidemiolog: Uitaţi de bazaconile cu „s-a terminat pandemia”, sunt doar „declaraţii politice”! O să aflăm abia la toamnă
SănătateTop News by Actual de Cluj - feb. 19, 2022 0 362
Epidemiologul Octavian Jurma prezintă o analiză privind evoluţia pandemiei, concluzia sa fiind că mai avem aproximativ o lună până ieşim din valul Omicron-BA1. El avertizează însă că ”ne apropiem rapid de mal, dar încă nu e cazul să sărim din barca prudenţei în apa plină cu Omicroni”, precizând că ”bazaconile” cu „s-a terminat pandemia”, sunt doar „declaraţii politice” şi că abia la toamnă am putea afla dacă s-a încheiat.
”În acest ritm vom coborî cu media sub 10,000 de cazuri pe zi săptămână viitoare şi sub 5,000 de cazuri pe zi în prima parte a lunii martie, deci mai avem cam o lună până ieşim din valul Omicorn-BA1. Avem aşadar un contrast puternic intre situaţia alarmantă în care ne aflăm şi viteza rapidă cu care coborâm care ne poate dezechilbra emoţional din cauza mesajelor contradictorii pe care le primim. Simplificat însă putem înţelege datele astfel: Ne apropiem rapid de mal, dar încă nu e cazul să sărim din barca prudenţei în apa plină cu Omicroni”, explică epidemiologul.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Boc, elogii pentru milionarul Chimu Căpușan pe șantierul creșei pe care dezvoltatorul o construiește pentru Primărie, în Elite City: „La Cluj, publicul și privatul pot lucra împreună”/Căpușan a primit undă verde pentru proiectul cu peste 2.400 de apartamente chiar înaintea alegerilor locale din 2020. Acum a preluat și platforma Sanex, unde se pregătea un proiect imobiliar controversat
aug. 28, 2026 0
-
VIDEO/Autostrada Sibiu-Pitești, aproape de deschidere pe încă o porțiune. Secțiunea Tigveni-Curtea de Argeș a ajuns la 97%
aug. 28, 2026 0
