Nominalizări clujene la Gala Premiilor Administrației Fondului Cultural Național.
Cultură by Actual de Cluj - ian. 08, 2020 0 245
Două asociații culturale din Cluj sunt nominalizate la ediția din acest an, a cincea, a Galei Premiilor Administrației Fondului Cultural Național.
Gala e programată pentru 14 ianuarie, când juriul compus din Mihaela Cîrjan – Asociația Actorilor Romi /Giuvlipen (București), Ovidiu Daneș – Fundația Dala (Sibiu/ București), Mara Mărăcinescu – Asociația Punctart (București), Timotei Nădășan (Cluj-Napoca), Alina Negru – Asociația REcult (Timișoara), Ozana Nicolau – Asociația Art Revolution (București), Laura Orlescu – One World Romania (București) și Dumitru Rusu – Asociația Birou pentru Artă şi Cercetare Urbană (București) își prezintă câștigătorii desemnați.
Până atunci, la premiul pentru rezistență în cultură a fost nominalizată și federația Fabrica de Pensule din Cluj, alături de alte patru asociații care continuă să-și desfășoare activitatea de peste zece ani. De asemenea asociația Fapte din Cluj-Napoca e nominalizată la premiul pentru antreprenoriat cultural, iar la premiul pentru promovarea culturii române în lume a fost nominalizată și asociația culturală Notes&Ties pentru Cluj International Music Competition, în vreme ce premiul pentru management cultral ar putea ajunge la echipa managerială Tranzit.ro , formată din Raluca Voinea din București, Livia Pancu din Iași și Attila Tordai, acesta din urmă de la Cluj.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Pelicula Kontinental ’25, filmată la Cluj cu telefonul, marele câștigător aseară la Premiile Gopo – cel mai bun film, cea mai bună protagonistă, cel mai bun actor în rol secundar
mai 05, 2026 0
-
Traficant de cocaină din Cluj, condamnat ieri definitiv la doi ani și jumătate de închisoare cu executare după ce și-a denunțat furnizorul
mai 05, 2026 0
