Bărbat găsit mort pe un lac din Cluj
Actualitate by Actual de Cluj - nov. 05, 2019 0 214
Un cioban a fost găsit mort ieri pe un lac din județul Cluj.
E vorba de un bărbat de 46 de ani din județul Bacău, găsit mort pe un lac din localitatea Diviciorii Mici, din comuna Sânmărtin de lângă Gherla. Bărbatul lucra ca îngrijitor de animale la o fermă din zonă, spun polițișitii care anchetează cazul, adăugând că ultima dată ar fi fost văzut in zonă sâmbătă. ”Din primele informații se pare că se afla sub influența alcoolului”, au adăugat polițiștii, care au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și spun că nu au suspiciuni cu privire la cauza decesului.
Bărbatul a fost scos din lac cu cangea de către pompierii sosiți la fața locului cu o autospecială de intervenție și barcă de salvare – dar de aceasta din urmă nu au avut nevoie. ”Nu s-a impus folosirea acesteia. Lacul este de mici dimensiuni iar pentru scoaterea trupului au folosit cangea”, a spus purtătorul de cuvânt al pompierilor, Andrei Biriș.
foto arhivă
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Studiu la Cluj: Distribuirea echitabilă a fondurilor europene poate ajuta oraşele mici din România să aplice tranziţia energetică
mai 03, 2024 0
-
O clujeancă, fostă învățătoare, a împlinit o sută de ani, a fost premiată de primar. ”A fost cea mai mare bucurie a vieții, asta mi-a fost bucuria”
mai 03, 2024 0