Antonescu n-are așteptări prea mari de la Uioreanu
Politica by Cosmina Fernoaga - apr. 21, 2014 0 398
Liberalii clujeni îl somează pe președintele lor, Horea Uioreanu, să scoată la Europarlamentare un scor de minim 30%. În caz contrar, spun unele voci, tabăra Uioreanu ar urma să fie debarcată de la șefia PNL Cluj. Numai că liderul PNL, Crin Antonescu, nu e nici pe departe atât de exigent cu Uioreanu.
Crin Antonescu a subliniat la Cluj, cu ocazia lansării candidaților PNL la Europarlamentare, că un scor de circa 23% l-ar mulțumi. „Dacă scoatem la Cluj un scor de 22,9% consider că este foarte bine. Nu trebuie să uităm că la Cluj avem și electorat maghiar, care va vota UDMR, și de asemenea, avem în plus și electoratul Mișcării Populare” , a spus Crin Antonescu. Sensibilizat de susținerea pe care i-a arătat-o șeful, Uioreanu a ținut să se angajeze că va face mai mult. „Noi ne-am propus să scoatem un scor de 25% , chiar dacă sarcina trasată de partid este de 22,9%. Cred că vom reuși”, a comentat Uioreanu. În apărarea lui a sărit și Norica Nicolai, cotată cu șanse mari pentru a mai prinde un mandat în Parlamentul European: „Vă asigur că voi lupta împreună cu Horea pentru a scoate acest rezultat pe Cluj”, a spus ea. Despre acuzele de mită care i-au fost aduse lui Răzvan Pop, consilierul lui Uioreanu, în scandalul traseelor intrajudețene câștigate de societatea Fany, nici un cuvânt. Crin Antonescu s-a străduit să minimalizeze fapta, afirmând că atâta timp cât nu există o sentință a instanței, nu prea are ce să comenteze. Mai mult, el a răspuns că nu crede că fapta lui Pop ar fi afectat prea tare imaginea organizației PNL Cluj. Norica Nicolai a sugerat că ar fi vorba despre o întâmplare pe care Uioreanu nu avea cum s-o controleze. „Justiția va face lumină, până atunci, n-are rost să facem supoziții”, a completat Nicolai. Se pare că mai marii liberali n-au o problemă nici în privința alianței pe care Uioreanu a încheiat-o cu PSD, la nivel de Cluj. Antonescu a declarat ferm că PNL se află în opoziție și că nu mai există nici o cale de împăcare cu PSD, dar totodată spune și că situația de la Cluj nu-l deranjează: „Majoritățile create la nivel de județe n-au nimic de-a face cu faptul că noi suntem în opoziție”. El nu le-a luat apărarea nici liberalilor aflați în fruntea unor structuri deconcentrate, pe care PSD-ul ar urma să-i înlăture imediat după alegerile Europarlamentare. În opinia sa, PNL n-ar avea nimic de pierdut, pentru că nu i-ar fi numit politic pe nici unul dintre cei care astăzi ocupă funcții călduțe în diverse instituții ale statului.