Banca Transilvania „înghite” Bancpost în decembrie
Economie by Actual de Cluj - oct. 16, 2018 0 1479
Acționarii Băncii Transilvania au aprobat în cadrul Adunării Generale Extraordinare de azi fuziunea BT – Bancpost, care va avea loc în 31 decembrie, anunţă reprezentanţii grupului financiar cu sediu în Cluj.
Banca Transilvania a achiziționat Bancpost de la Eurobank Group în aprilie 2018, deţinând în prezent peste 99% din capitalul social al Bancpost. Ulterior momentului achiziţiei a fost demarată integrarea Bancpost în Grupul Financiar Banca Transilvania, respectiv demersul de obţinere a aprobărilor din partea autorităţilor. Astfel, în cursul lunii septembrie a.c. Banca Transilvania a obţinut autorizarea fuziunii de către Banca Națională a României. Până la finalul anului, când va fi finalizată integrarea, cele două bănci vor avea în continuare activitate separată. Ultima zi lucrătoare la Bancpost va fi 28 decembrie a.c., iar prima zi lucrătoare din anul viitor la Banca Transilvania va fi 3 ianuarie 2019.
Grupul Financiar Banca Transilvania este cel mai mare grup financiar din România. BT are 2,5 milioane de clienți, aproape 500 de sedii şi peste 7.000 de angajați. BT este singurul brand bancar românesc prezent în Brand Finance 500 Ranking 2018, realizat de Brand Finance.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
UTCN plătește până la 13,5 milioane de lei pentru paza clădirilor universitare, în următorii doi ani / Față de precedenta licitație contractul crește cu peste un sfert
oct. 20, 2026 0
-
Consultant în business: Betfair ar putea concedia 360 de angajați la Cluj, aproape 20% din totalul angajaților din România
oct. 20, 2026 0
