Traficul din Cluj, dat peste cap de….un CAL
Actualitate by Catalin Suciu - iul. 06, 2018 0 366
Surpriză mare pentru conducătorii auto din Cluj-Napoca în această dimineață, pe strada Observatorului.
Oricum e aglomerat Clujul la orele de vârf, dar de dimineață șoferii au putut admira un cal alb care patrula în voie pe mijlocul străzii.
Momentul a fost imortalizat de mai mulți trecători, care au postat imaginile pe Info Trafic.
Întâmplarea nu este singulară. În luna martie a acestui an, după mai multe sesizări făcute de clujeni pe rețelele de socializare, Poliția Locală a amendat un cetățean care circula cu căruța în oraș.
Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Ordine şi Siguranţă Publică-zona 1 şi 7 au desfăşurat o acţiune pentru identificarea atelajelor cu tracţiune animală în cartierul Someşeni și în zonele B-dul Muncii şi Fabricii de Zahăr.
Urmare acţiunii efectuate în teren, a fost depistată o persoană din localitatea Panticeu, care circula cu un vehicol cu tracţiune animală dinspre B-dul Muncii pe str. Fabricii de Zahăr.
Acesta a fost sancţionat conform HCL nr. 270/2009 cu amendă de 300 lei. Animalul şi atelajul au fost ridicate şi transportate la sediul R.A.D.P.. Deținătorul acestora a fost predat de către poliţiştii locali, lucrătorilor din cadrul Secţiei 7 a Poliţiei Municipiului pentru continuarea cercetărilor privind portul ilegal de armă albă (cuțit), după ce acesta a opus rezistență în momentul sancționării.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Căpitanul marii rivale, luat de „U” Cluj după 11 ani: „Am mai multe șanse să cresc”
aug. 29, 2026 0
-
Bolojan, mesaj după vizita la Cluj: Am fost acolo din respect pentru școala de medicină și pentru echipele medicale din Cluj / Tișe, stingher în compania premierului interimar pe care-l vrea plecat de la șefia partidului / Noul centru medical a fost construit de la zero
aug. 29, 2026 0

