Închide

270 de kilometri de autostradă și drum expres ar urma să fie deschiși circulației în 2026; pe autostrada Transilvania, anul ”viaductelor-mamut”

Economie by Actual de Cluj - dec. 26, 2025 0 297

270 de kilometri de autostradă și drum expres ar urma să fie deschiși circulației, într-un scenariu optimist, pe parcursul anului viitor, conform datelor contractuale pe care le-a centralizat Economedia.

În 2026, România va avea A0 complet, inelul de autostradă care înconjoară Bucureștiul, primul tunel veritabil de autostradă, odată cu finalizarea lucrărilor la tunelul Curtea de Argeș de pe A1 Pitești-Sibiu, Autostrada Moldovei completă, de la Ploiești la Pașcani, prin deschiderea loturilor Adjudu Vechi-Pașcani, precum și încă aproape 100 de kilometri din Autostrada Transilvania. De asemenea, va fi deschis Drumul Expres Brăila-Galați (10 km), singura inaugurare a unui drum expres din 2026.

2026, anul viaductelor-mamut pe Autostrada Transilvania. În toamna anului viitor va fi deschis ,,lotul Erbașu” Suplacu de Barcău-Chiribiș (26 km) cu viaductul de 1800 de metri construit 80% de Bechtel, iar la finalul anului, Ozaltin (Turcia) ar urma să finalizeze cele două viaducte (3,2 km) scoase din contractul cu UMB de la Nădășelu și Topa Mică (jud. Cluj).

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, după o vizită pe șantier în această săptămână: “constructorul turc care lucrează pe restul tronsonului se ocupă în principal de două viaducte mari cu lungimi de 1,2 km și 2 km (cel din urmă fiind cel mai lung viaduct de autostradă din România). Acestea au fost necesare din cauza alunecărilor de teren și a modificării traseului față de contractul inițial. Deși șantierul a început în urmă cu doar 6 luni, progresul este semnificativ – aproximativ 45%. Majoritatea picioarelor podurilor sunt deja realizate, iar 80 de grinzi de beton au fost montate. Viaductul de 1,2 km va fi unul spectaculos, partea centrală peste cimitirul din Nădășelu urmând să fie construită prin soluția tehnică în consolă, balanced cantilever”.

Finalizarea celor două viaducte ale Ozaltin va permite traficul complet pe 42 de kilometri de la Nădășelu la Poarta Sălajului (loturi PNRR).

Tot pe Autostrada Transilvania, șantierul Companiei Naționale de Investiții Rutiere, Chiribiș-Biharia (29 km) unde lucrează Precon/Selina (România) a ajuns la 30 %, lotul având șanse de deschidere în decembrie 2026, înainte de temrenul din contract (primăvara 2027). În total, 2026 ar putea aduce încă 97 de kilometri pe A3-Transilvania, scenariul fiind, totuși, optimist.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu