Tags Posts tagged with "santiere"

santiere

by -
0 631

Printre cele mai mari investiții anunțate sau derulate în județ în ultimele luni se află câteva proiecte private, finanțate din bani europeni, planuri lansate de instituțiile de învățământ superior sau lucrări ale administrației publice, unele blocate, cu licitații contestate sau chiar aflate în centrul unor investigații în dosare penale.

 

Potrivit datelor centralizare pentru Actualdecluj.ro de compania de consultanță IBC Focus, printre investițiile importante anunțate sau pregătite în ultimele luni în Cluj se numără Centrul de Cercetare în Medicină Avansată și Medicină Translațională – MedFuture al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu“, un proiect cu finanțare europeană de peste 37 de milioane de lei sau lucrările suplimentare la Institutul de Cercetări Horticole Avansate al Transilvaniei și sere experimentale – ICHAT, cu o valoare a lucrărilor licitate de 11,7 mil lei.

 

Reprezentanții IBC Focus menționează între planurile care implică investiții de mari dimensiuni și proiectul care vizează lucrări de protejare și intervenție asupra clădirilor situate în ”ansamblul urban – centrul istoric al orașului”, proiect al Primăriei Cluj-Napoca (32,25 milioane de lei). În acest caz însă, proiectul lansat de anul trecut a rămas deocamdată fără nicio intervenție în teren, administrația acționând deocamdată doar prin somații trimise proprietarilor din centrul istoric.

 

Unul dintre marile proiecte ale județului se află chiar în centrul scandalului de corupție care vizează oameni de afaceri și conducerea Consiliului Județean (cazul în care au fost arestați președintele CJ Horea Uioreanu și omul de afaceri Ioan Bene) – unul dintre proiectele de la aeroport, platforma de staționare aeronave APRON 4 – la aeroportul internațional Cluj Napoca, contract preluat de asocierea Societatea de Construcții Napoca SA – SC ICCO Energ SRL – SC Geo ARC SRL. Printre investițiile importante din Cluj este menționată și cea a unei companii private din domeniul construcțiilor, cu un proiect finanțat însă tot prin fonduri europene: hala de confecții metalice din zona Dezmirului a societății ACI Cluj (14,7 milioane de lei).

 

Astfel, în afara marilor centre de birouri (The Office, Liberty Technology Park, Cluj Business Center, United Business Center) sau a câtorva proiecte industriale lansate de ceva vreme sau unele chiar recent finalizate, Clujul nu are multe proiecte private de mari dimensiuni, nou anunțate. „Motivul pentru care majoritatea proiectelor de amploare sunt investiții de stat are la bază o regulă întâlnită des în ultima perioadă. Investițiile private de amploare la nivelul întregii țări s-au rarefiat, vedem asta și în evoluția investițiilor directe străine făcute în România; iar Clujul nu face excepție și asta și din cauza reticenței investitorilor de a se mai lansa în proiecte de anvergură. Într-adevăr, avem proiecte private în derulare sau finalizate recent – The Office, Bosch (cu un comeplex de producție și cercetare inaugurat în mai, n.red.), Liberty Technology Park, investițiile Iulius Group sau o nouă etapă de extindere a parcului logistic Kaufland din comuna Mihai Viteazu…dar acestea sunt proiecte anunțate de cel puțin un an”, a subliniat Victor Ignat, project manager IBC Focus.

„Pe lângă investițiile menționate, am observat că proiectele importante anunțate în 2014 în Cluj sunt proiecte de infrastructură, care prefațează într-o oarecare măsura și pregătirea pentru 2015, când municipiul va deține titlul de Capitală Europeană a Tineretului, dar și o strategie cu bătaie lungă pentru 2020, când sperăm să obținem și titlul de Capitală Culturală Europeană. Se încearcă și atragerea de noi investitori, prin inițiative cum ar fi lucrările de la noul parc Tetarom IV (cu lucrări deocamdată blocate, din cauza unei licitații contestate, n.red.), dar și extinderea Tetarom I, care poate fi catalizatorul unor investiții private de remarcat pe viitor. Clujul va crește în continuare pe sectorul de clădiri Office. Asta în contextul cererii din ce în ce mai mari pentru spații în oraș”, a menționat Ignat. Cu toate acestea, proiectele de mari dimensiuni aflate în derulare, parțial livrate, parțial încă în șantier, au aglomerat piața, astfel că unii dintre dezvoltatori își schimbă deja planurile privind continuarea unor astfel de investiții.

 

Nici constructorii nu sunt foarte entuziaști privind perspectivele de mari lucrări pe piața locală. „Ne pregătim de licitații în toamnă, la proiecte de infrastructură și rețele edilitare, în țară, în zonă sau mai departe. La Cluj este foarte greu de lucrat, cel puțin la nivel de investițiile coordonate de administrația județeană totul e blocat, nimeni nu își mai asumă decizii. Nici în domeniul privat lucrurile nu stau foarte bine, e un an extrem de dificil pe piața construcțiilor, deși speram că în 2014 lucrurile vor arăta ceva mai bine decât anul trecut”, a sintetizat un manager din domeniul construcțiilor din Cluj.