Închide

VIDEO Zeci de oameni s-au împărtășit din aceeași linguriță la slujba de la Catedrala Ortodoxă. Prefect: „Nu vor mai avea loc asemenea evenimente”

ActualitateSinteză știri locale by Actual de Cluj - mart. 22, 2020 5 2597

În plină epidemie în contextul în care autoritățile au anunțat o ordonanță militară care impune restricții de deplasare și de adunare a populației, la Cluj zeci de oameni s-au adunat la slujba de duminică în fața Catedralei Ortodoxe din oraș și au fost împărtășiți de preoți cu aceeași linguriță.

„În timpul oficierii Sfintei Liturghii, călugării și preoții de la Catedrala Mitropolitană din Cluj îi împărtășeau pe credincioși cu aceeași linguriță, fără ca aceasta să fie ștearsă înainte de refolosire”, scrie Cluj24.ro care a și filmat scena.

„Am discutat cu IPS Andrei, nu vor mai avea loc asemenea evenimente. Slujbele vor fi ținute în biserici doar de către clerici, fără enoriași, așa cum prevede ordonanța militară nr.2”, a spus prefectul Mircea Abrudean.

Ordonanța nr. 2 publicată în Monitorul Oficial vine cu o serie de restricții în privința activităților de zi cu zi. Între altele se interzic slujbele religioase cu participarea publicului afară sau înăuntru, iar cununiile, botezurile sau înmormântările pot fi oficiate cu maximum 8 persoane. Ordonanța intră în vigoare din această seară, de la ora 22:00.

Mai multe despre toate prevederile AICI

Restricții de circulație în România. Se interzic grupurile mai mari de trei persoane în afara locuinței, iar noaptea se poate ieși din casă numai cu motiv. Slujbe fără public, botezuri, cununii sau înmormântări cu maximum 8 persoane

5 comentarii

  1. Se pare că ziariştii din Cluj-Napoca au găsit vinovatul pentru coronavirus: Biserica Ortodoxă! Dar ce ne puteţi spune de întrunirile celorlalte culte?

  2. Ar trebui luate masuri la nivel local, judetean, nici nu stiu cui ar trebui sa ma adresez….e o adevarata problema de sanatate publica ce s-a intamplat astazi.

    TOTI cei impartasiti ar trebui sa intre direct in carantina fortata, sub supravegherea politiei. Iar preotii, dosare penale, ce sa mai …

    Exact acest model (o intalnire religioasa asemanatoare) este cauza principala de infectie in Coreea de Sud, tara care numara curand 10.000 de cazuri…

    • Nu înțelegeți nimic din ce înseamnă creștinismul. În consecință nu înțelegeți nimic nici din propria dumneavoastră identitate europeană. Nu sunteți bine informat nici despre faptul petrecut în Coreea de Sud. Sau dezinfomati tendențios. Dumnezeu să vă ierte că nu știți ce spuneți!

  3. Da. Cred că voi toți sânteți inconștienți, și exagerați. Nu a murit nimeni din așa ceva pentru că bunul Dumnezeu are grijă de asta . Iar voi când aveți nunți , botezuri sau chiar înmormântare , poate chiar vreun necazul in familie , aveți nevoie de biserică, ba chiar mai mult de slujitorii bisericii, adică de poți . Iar acum umflați să-i arestați să le faceți dosare .
    Nu uitați că Dumnezeu este sus și vede tot , Absolut tot !

  4. e un deliciu să citești articole idioate după ce s-au stabilit faptele. O furtună intr-un pahar – s-a determinat că n-a fost nici o contaminare. Și-au făcut jurnaliștii de senzație traficul, politrucii si activiștii si-au bifat pozitia socială. Zero contaminări pe bază de „linguriță” . In tot acest timp de 3 saptamani intră in țară masiv diasporeni din zona roșie și pe filiera aia se produc infectările…. Dar important era incă o dată să scuipe toți pe biserica asta care v-a botezat, v-a ingrijit și care a inmormantat bunicii si străbunicii. Hai că putem, generația asta isi vinde sufletul și demnitatea pe mall=uri, distracție, concerte si city-break-uri.

Lasa un raspuns pentru Ştefan

Articole similare