Închide

VIDEO Se poate vară și pe plajă cu vedere la Someș

ActualitateTop News by Actual de Cluj - aug. 07, 2015 1 767

N-au fost câteva sute. Ci câteva zeci. Dar câteva zeci în locul care trebuie. Și au demonstrat încă o dată că pe malul apei, muzica merge mai bine, răcoritoarele sunt mai bune și poveștile se savurează mai cu saț.

Serile de Vară clujene au adus o petrecere cuminte pe plaja din Grigorescu. Iar clujenii s-au conformat, au venit cu prietenii, cu copii, cu scaune pliante sau cu pături. Unii mai îndrăzneți chiar au și dansat, pe ambele maluri ale Someșului.


Magda PușKas și prietenii săi (Lavinia Adam, Gabi Ghita, Berki Viktor, Marin Lacko, Fazakas Csaba, Rareş Suciu, Nicu Barna și actorii Diana Roşca şi Valentin) au menținut atmosfera cu piese din repertoriul Mariei Tănăse și Edith Piaf. S-a cântat Ciuleandra, Bun e vinul giurgiuliu sau Aseară ti-am luat basma.

Unii mai curajoși și-au scos și încălțările să simtă nisipul așternut pe malul râului. Alții au făcut castele de nisip împreună cu picii lor.

Artiștii și-au încheiat reprezentanți aproape când s-a înserat, dar oamenii au mai rămas pe plajă. Vorbesc despre nebunia din oraș din ultimele săptămâni. „Îmi place ATB-ul ală”. „Dar la Bonie M aí fost?”. “Care, ăia vechi-vechi, de demult?”. “Da au fost la Cluj”.

Citește și: Petrecere cu romanțe și folk pe plaja din Grigorescu. Încep Serile de Vară Clujene

Vorbesc și despre Numbeo.com care a clasat orașul lor în primele 30 din lume în ceea ce privește calitatea vieții. Vorbesc de copii, de iubiți, de vremurile când se făcea plajă topless pe malul someșului. Orașul lor se întoarce încet-încet cu fața la Someș iar ei deja au dat tonul schimbării.

Artiștii le-au promis să se vadă sâmbătă seara. Cu folk și cu un foc de tabără adevărat.

Un comentariu