Închide

Un spital privat din Cluj s-ar putea transforma în spital pentru bolnavii de coronavirus

SănătateTop News by Mihai Prodan - mart. 23, 2020 1 3458

Un spital privat din Cluj ar putea ajunge să cazeze exclusiv pacienți bolnavi de coronavirus – după o serie de proceduri birocratice care ar putea fi rezolvate în câteva ore.

E vorba de spitalul de recuperare Polaris din localitatea clujeană Suceagu, ai cărui proprietari l-au pus la dispoziția autorităților pentru a caza bolnavii confirmați cu infecție cu coronavirus. ”Suntem în discuții, vor să ne pună la dispoziție gratuit infrastructura pe care o au, spitalul, care să fie preluat de Consiliul Județean pe perioada de care avem nevoie și să poată fi decontate cheltuielile de personal și de funcționare”, spune prefectul Mircea Abrudean pentru actualdecluj.ro. ”Am dori ca spitalul să fie unitate medicală dedicată exclusiv pacienților cu Covid, întrunește mai multe condiții – e izolat, clădire nouă, circuite funcționale. Așteptăm niște răspunsuri care eu sper să fie în doar câteva ore, pentru că toate decontările cheltuielilor aferente carantinării se fac doar prin intermediul autorităților locale”. Să precizăm că personalul medical pentru spital va trebui adus din altă parte.

O altă clădire pentru carantinarea bolnavilor de coronavirus e în Cluj-Napoca, dar autoritățile țin la secret locația exactă de teama ca vecinii să nu se revolte – chiar dacă, dacă va fi nevoie de aceste spații de cazare, influxul mare de persoane, păzite strașnic de polițiști și jandarmi pe toată durata cazării, va fi vizibil. ”Are destinație de locuințe de serviciu, spații de cazare, dar nu vreau să identificăm clădirea în spațiul public”, spune Abrudean.  Aici ar urma să poată fi cazate 142 de persoane. ”Acestea vor fi repartizate de către Direcția de Sănătate Publică în funcție de regulile specifice de carantină. Această măsură este una de prevenție și face parte din planul de organizare timpurie astfel încât județul Cluj să facă față nevoilor de cazare în regim de carantină. Măsura și, respectiv, sprijinul vor fi menținute atâta timp cât situația medicală o va impune”, arată Consiliul Județean. ”Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al Județului Cluj va oferi în cursul zilei de astăzi, luni, 23 martie 2020, cadrul legal necesar astfel încât Consiliul Județean să poată deconta următoarele cheltuieli necesare funcționării corespunzătoare a spațiului de carantină menționat”.

UPDATE Spitalului de recuperare i se adaugă și două cămine ale Direcției de Tabere Școlare, de pe strada Nicolae Cristea 28, din Cluj-Napoca, a căror gestiune ar urma să fie preluată de către Consiliul Județean.

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.