Închide

Twitter, rețeaua socială care a purtat revoluții, a răsturnat guverne și a murit la Cluj

EducaţieSocialTop News by Mihai Prodan - mart. 26, 2015 2 1283

Se spune că pe Facebook îți sunt prietenii din liceu, în vreme ce pe Twitter sunt cei pe care i-ai fi vrut prieteni în liceu.

Nimic mai greșit, în Cluj: dacă n-are pisici, n-are rost.

Era 2009 și în Republica Moldova izbucnea revolta: în 7 aprilie mulțimi de oameni au ieșit în stradă în principalele orașe, Chișinău și Bălți dar și altele, ca să-și manifeste nemulțumirea față de rezultatul alegerilor, favorabile comuniștilor. Cum în 2014 la Cluj organizarea a venit pe Facebook, în 2009 în Moldova aceasta a venit pe twitter, de unde și numele din presă: „Revoluția Twitter”.

În 2011 alte proteste, în Egipt, tot în urma alegerilor. Organizarea protestatarilor – tot pe twitter. „Folosim Facebook ca să organizăm protestul, Twitter ca să ne coordonăm și YouTube ca să arătăm lumii”, spunea atunci un protestatar.
„Euromaidan”ul din Kiev, din 2013, e cunoscut fără alte explicații. Adăugăm doar că acesta a fost inițial hashtag-ul ce a arătat în timp real manifestările protestatarilor din Ucraina și apoi a ajuns să poarte numele întregului conflict.

Alte „revoluții Twitter”: în Tunisia, în Iran.

În urmă cu șase ani porneau cap la cap într-o competiție pentru cea mai populară platformă social media din lume; între timp una a câștigat detașat, în vreme ce a doua, încă puternică în Occident, abia că e băgată în seamă în România: la fiecare cont de twitter există 25 de conturi de Facebook. Sunt 300.000 de conturi active de Twitter în România, față de nu mai puțin de opt milioane de conturi de Facebook. Până și Instagram, rețeaua socială doar pentru smartphone și doar pentru fotografii, are aproape la fel de mulți utilizatori.

Trebuie spus însă că twitter a cunoscut în ultimul an, contrar așteptărilor specialiștilor, un reviriment: a crescut cu 100.000 de conturi în mai puțin de un an, chiar dacă foarte mulți utilizatori și-au creat conturi doar ca să nu le mai folosească niciodată.

Social-Media-in-Romania-Martie-2015-600x682sursa Cristian Manafu

Ca să vă faceți o idee despre diferența între Facebook și Twitter în ultima vreme, aflați, în contextul în care echivalentul fanilor pe Facebook sunt urmăritorii pe twitter, că dacă multe pagini din Cluj au peste 100.000 de fani, sunt puțini utilizatori de Twitter care ajung la 7-8.000 de urmăritori, și nici unul nu depășește 10.000. Alte diferențe care au ținut potențialii utilizatori departe de Twitter sunt că aici mesajele pot avea cel mult 140 de caractere – iar dacă răspunzi cuiva, chiar mai puțin, și că nu poți edita mesajele o dată publicate, doar să le ștergi.

În topul celor mai urmăriți clujeni pe Twitter se remarcă mentalistul Cristian Gog, câștigătorul uneia dintre edițiile concursului Românii au Talent. Are 7.300 de urmăritori – o diferență uriașă față de cei 185.000 de fani pe Facebook – dar nici nu își dă interesul: majoritatea posturilor sale de pe Twitter sunt preluări de pe pagina de Facebook. L-am întrebat de ce crede că Twitter n-a avut succes la Cluj.

 

 

Alina Dragoș e specialist în relații publice pentru cel mai mare producător de cosmetice din țară, Farmec SA, și alături de soțul ei administrează unul dintre blogurile populare din Cluj, tvdece.ro. Utilizează frecvent contul de twitter, atât pentru compania pentru care lucrează cât și pentru blogul pe care-l întreține, așa că am întrebat-o de ce sunt puțini clujenii care fac același lucru.

„Pe twitter informația e foarte concisă, datorită numărului mic de caractere”, spune ea. „Cred că românilor le place să vorbească, să se exprime, și pe Facebook au oportunitatea de a scrie tot ce simt. În plus, Facebook are pisici, Twitter nu. Pe twitter sunt informații în timp real, scurte și concise, tot ce e știre circulă repede. Pe Facebook ai timp de analize, de comentarii, informația nu ajunge atât de repede dar se discută mai mult. Observ și aplaud gestul Românii au Talent de a introduce pe TV hashtag-ul emisiunii, care se poate folosi și pe Twitter, și pe Facebook; dacă trustul Pro va introduce în toate emisiunile de divertisment hashtag-urile, influențând comunicarea pe twitter, sigur vor crește și cifrele”.

Cu cei 8.800 de urmăritori pe Twitter, bloggerul Radu „Groparu” Băzăvan e printre cei mai populari clujeni pe twitter. L-am întrebat de ce nu funcționează rețeaua socială la Cluj.

„Paradoxal, reputația Transilvaniei fiind cea a discursului laconic, lipsit de înflorituri inutile, ne-am fi așteptat ca Twitterul să fie platforma numărul I de socializare – dar iată că nu a fost așa. Motivul, zic eu, ține în primul rând de felul în care utilizatorii înțeleg să folosească Social Media. Există un număr relativ minor de utilizatori care văd în primul rând latura practică a Twitter-ului – știri în timp real, mesaje condensate la doar 140 de caractere (deci fără artificii inutile). Marea masă a utilizatorilor, în schimb, tinde mai degrabă către Facebook, unde poți scrie relativ oricât și orice și poți publica un număr infinit de poze, fără a mai fi nevoit să le selectezi sau să ”tai în carnea vie” a conținutului tău pentru a rămâne relevant. Cineva spunea că Twitter-ul este pentru oameni inteligenți, iar Facebook-ul este pentru ”ceilalți”. Cred, mai degrabă, că totul ține de persoanele pe care le urmărești și cu care te împrietenești și de ce afinități împarți cu ceilalți.”

Băzăvan spune un adevăr: nu e greu să ai mulți urmăritori pe twitter în România – și nu numai – dacă ai bani și nu ai scrupule. Poți cumpăra mii de urmăritori cu bani puțini – sau îi poți face cadou: Băzăvan spune că într-o zi s-a trezit cu 30.000 de urmăritori în plus. „Am numai o bănuială, deci nu pot acuza pe nimeni fără temei. La un moment dat m-am trezit cu 30.000 de abonați („followers”). Am stat două săptămâni să-mi ”curăț” contul și să blochez conturile false. Nu recomand în nici un fel cumpărarea de conturi, deși este o practică întâlnită în România, pentru că o comunitate mică și activă este mai importantă decât una mare și inertă”.

Am profitat de ocazie și l-am întrebat la Cluj și pe fostul ministru de Externe al României Teodor Baconschi, venit la Cluj ca să-și lanseze cartea … despre Facebook, de ce nu are și un cont de Twitter. Limitarea firească, aceea că twitter oferă doar 140 de caractere pentru fiecare postare, e lipsită de temei în cazul lui Baconschi, care scrie statusuri scurte. Răspunsul – „cred că am uitat niște parole. Twitter e mult mai folosit de politicieni în Occident. Eu am ieșit din politică și nu am de ce să-l folosesc, îmi reactivez blogul și scriu acolo”.

2 comentarii

  1. […] Așa se explică, în parte, și numărul mare de manifestanți: cu o platformă prin care se ajunge extrem de facil la mii de persoane, iar din acest punct de vedere Clujul iese din nou în evidență, ca orașul din provincie cu cel mai mare număr de conturi active pe această rețea socială: 280.040 utilizatori în Cluj-Napoca față de 1,64 milioane în București, 280.000 în Timișoara și Iași și 227.800 în Constanța. La Cluj, revoluția nu vine pe Twitter, ci pe Facebook. […]

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Cursuri de specializare la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.